Inca o zi care va trece la fel de repede ca restul si ne va duce intr-un nou an despre care se spune ca va fi unul foarte greu din cauza crizei economice, dar si sfarsitul lumii. Care dintre ele este adevarul nu stiu sa spun, dar din punct de vedere economic cred cu tarie ca va insemna sfarsitul lumii fiinda multa lume nu va putea face fata cheltuielilor ce vor urma. Mie personal nu imi ramane alta varianta decat sa traiesc din plin clipele atat cat mai pot pentru ca pe urma nu voi mai avea timp de nimic. Abia astept seara de revelion sa ma distrez cu prietenii si sa ma simt bine alaturi de ei. Chiar daca acum ma cam doare capul din cauza cumparaturilor facute de ei, pentru ca nu stiu pe ce au cheltuit banii, dar sper sa fie cat de cat bine. Cu toate ca unele mici detalii au uitat sa cumpere, sper sa ne descurcam, daca nu, o sa vedem cum reusim sa o scoatem la capat.
In final , va urez un An Nou Fericit! si sa ne vedem cu bine si sanatosi si in 2012.
A trecuti si prima zi de Craciun si la fel de repede s-a dus si a doua. Cel mai aiurea a fost ca nu a nins. Un Craciun fara zapada e precum cafeaua fara zahar. Amar. Nici nu am simtit ca este Craciunul ci doar o simpla zi din calendar. Doar beculetele ce sclipeau pe la geamuri si bradul din casa mai imi amintea de sarbatoare. In rest, la fel de banal ca pana acum. Pana si spiritul sarbatorilor a decolat rapid, luandu-si zborul spre alte locuri. Imi pare rau ca dintr-o sarbatoare atat de frumoasa si plina de veselie s-a ajuns la una banala si pentru unii doar de forta majora. Si din pacate lucrul asta se intampla cu toate sarbatorile. Inteleg ca este criza si lumea nu are bani, dar nu asta conteaza in perioada asta ci gestul. Faptul ca acel cineva s-a gandit la tine si ti-a cumparat ceva simbolic. Neah! Acum daca nu e ceva scump si de fita nu merge. Dar pana cand o sa tina lucrul asta?
Sa fie o zi cu ghinion? Din punctul meu de vedere ziua asta a decurs destul de bine pentru ca nu prea am intampinat alte probleme in afara de cele pe care le aveam deja, inainte de ziua asta. Ca de obicei ma gandesc numai la aiureli sperand ca imi va ocupa ceva din timpul asta plictisitor. Adunand toate lucrurile care s-au intamplat incerc sa concluzionez o solutie, dar nu prea imi iese bine treaba. Chestia e ca , situatia ma cam depaseste din punct de vedere intelectual sau doar mi se pare atat de complicata cand de fapt e o amarata de problema care ar putea fi rezolvata in doi timpi si trei miscari. Singura inconvenienta pentru mine este nesiguranta. Nu sunt sigura de consecintele ce ar urma dupa asa-zisa rezolvare a problemelor. Vreau sa urlu cat pot eu de tare sau sa il lovesc cu ceva in cap facand poate astfel sa se trezeasca la realitate. Poate e chior si nu vede si are nevoie de ochelari sau poate nu vrea sa vada. In situatia asta imi vine sa-l omor. Sa-l spanzur pana cand stie ce anume vrea de la viata si nu o mai lalaieste atat ca un copil rasfatat. Imi doresc ca numai odata sa ia si el initiativa si sa stie ce vrea de la viata.
La multi ani celor cu numele acestui sfant care din pacate nu ne-a adus vacanta de ziua lui. Insa am primit bombonele de la cei sarbatoriti , iar lucrul asta ma bucura. Chiar daca nu foarte multe, au fost destule. Si uite asa a venit si 1 decembrie care ne da ziua pentru a ne odihnii atat corpul cat si mintea. un lucru bun dupa parerea mea. Macar de ziua asta sa profitam si noi un pic ca pe urma incepe stresul dinaintea examenelor si nu o sa mai avem liniste decat atunci cand vom termina examenele. Incetul incetul se apropie si sfintele sarbatori de Craciun, pe care habar n-am unde il voi petrece. Un lucru stiu sigur. Oriunde dar nu in casa. Dar mai ales Revelionul pe care am sperat ca il voi petrece cu prietenii, dar iar nu am cu cine discuta pentru ca toti sunt niste bosorogi. Pana si aia ies seara in oras sa se plimbe cand de fapt ii cauta moartea pe acasa. In concluzie zilele acestea si cele ce vor continua le voi petrece in casa. Aiurea de tot cand te gandesti ca inainte pe vreme de genul eram afara si distractia era in toi. Dar se pare ca s-a uitat ce a fost odata frumos si ce anume ne unea. O prietenie curata fara interese.
Saptamana libera. Trebuie sa ma hotarasc daca sa merg cu el la munte sau nu. Vom lua trenul nu vom merge cu masina. Si da, vom merge doar noi doi. E Miercuri dimineata , iar afara e un ger de crapa pietrele. Ma dau jos din pat parca nevrand sa intampin aerul racoros ce prevesteste iarna. Dar o fac. Imi pregatesc bagajul ce nu e foarte mare. Un simplu ghiozdat cu cateva schimburi groase, ceva de mancare si de baut si portofelul cu tot ce imi trebuie in el. Telefonul imi suna... E el... - Te-ai trezit? - Ti-am luat-o si inainte. Sunt deja gata. - Bine... Ne vedem in 5 minute la tine in fata ... tonul telefonului. Fara alta replica imi bag telefonul in buzunar si ma echipez sa ies afara. Ies , o incui si astept. Ca de obicei la el 5 minute dureaza o ora, la figurat, dar tot intarzie. In sfarsit ajunge. Mergem la metrou si dupa jumatate de ora ajungem la gara. Ne luam bilete si ne imbarcam in tren pe ultima suta de metrii. - Ce rapizi am fost, acelasi zambet tamb care ma amuza de fiecare data. - Daca suntem Speedy Gonzales amandoi, incerc sa tin atmosfera relaxanta. Nu e prima oara cand plecam amandoi, singuri, dar de data asta e mai ciudat. Linistea se lasa intre noi si atunci prefer sa imi pun castile si sa ascult muzica privind peisajele fugare pe geam. - Ce muzica ciudata asculti, zise gesticuland dupa ritm. Nici nu simtisem cand imi scoase o casca. Eram prea cuprinsa de melodie. - Daca nu iti place nu te pune nimeni sa asculti,am zis luand casca si punand-o la loc. Ne bonsuflam amandoi ca niste copii de gradinita. Eu cedez prima suspinand, oprindu-mi muzica. - Si ce ai vrea sa facem? - Nu stiu. Imi dau ochii peste cap. Tipic lui. Atat de imprevizibil. Gasim unele jocuri dar se duc repede iar rasul se risipeste si el redevenind seriosi. - De ce m-ai luat pe mine cu tine? - Ca ai zis ca vrei sa mergi. - Nu l-a asta m-am referit, atat de copilaros. Puteai foarte simplu sa refuzi vazand ca nu mai merge nimeni. - Nu stau la cheremul lor. Oricum vroiam sa plec, chiar daca plecam singur tot plecam. "Deci eu sunt doar de panorama" Am gandit aruncand o privire pe fereastra. Dupa cate imi dadeam seama mai aveam cam o ora jumatate pana ajungeam in Predeal. Zambeam. - Zi-mi si mie sa rad nu numai tu. - Dar nu ma gandeam la nimic de zambeam. Pur si simplu. - Da da .... Hai mai zi. - Ma gandeam. - La ce ? - Nu trebuie sa sti la ce. - Ba sigur ca trebuie. - Cu ce ocazie. - Ca asa zic eu. Ma stramb la el si nu mai scot un cuvant. Aceleasi certuri prostesti pe care nu le suport dar ma amuza enorm cand imi amintesc de ele. - Imi zici? insista. - Nu. A inceput sa ma gandile incepand sa rad si sa ma intorc pe o parte si pe alta. Norocul nostru era ca eram singuri in compartiment ca altfel s-ar fi minunat lumea de noi. L-am impins incercand sa-l fac sa se opreasca, dar nici o sansa. A continuat pana am dat cap in cap ca doi natarai uitandu-ne unul la altul fara sa mai zicem nimic. Tot ce se auzea era suflul nostru din cauza rasului si a aboselii. - De ce nu ai vrut sa fim impreuna, m-a luat gura pe dinainte. - Iar incepi cu asta. Ti-am mai spus, zise departandu-se devenind serios. - Nu ... nu mi-ai spus nimic clar. Tot ce mi-ai zis nu are nici un sens, m-am rastit. - De ce a trebuit sa strici tu momentul si excursia cu problema asta? - Dar nu vad cu ce am stricat-o! Daca am stricat-o atunci nici o problema, la urmatoarea statie ne dam jos si ne intoarcem, am zis nervoasa. - De asta ai vrut sa mergi in excursie? Asta era motivul? Sa ma inebunesti pe mine de creieri? - Nu fac nimic. Tu te agiti. Eu vroiam doar un raspuns nimic mai mult si te-as fi lasat in pace, dar vad ca tu sari de cur in sus din cauza asta, dar iti place sa stai cu mine si sa mergi cu mine peste tot. Nu mai inteleg nimic. Nu te mai inteleg. Ma ridic de pe scaun si deschid usa pregatindu-ma sa ies. - Unde te duci? - Ce te intereseaza atat?! Treaba mea ... Trantesc usa in urma mea iesind pe coridor deschizand geamul pentru a lua o gura de aer. La dracu cu cine ma pusese sa merg in excursie cu el. Dar si gura mea asta mare nu putea sa taca. In secunda doi semnalul de alarma si o mare frana ma smulsera din gandurile mele trantindu-ma la podea. M-am ridicat buimaca privind pe geam observand o avalansa de zapada venind spre trenul nostru. Am vrut sa fug spre cabina unde era el , dar era prea tarziu. Avalansa lovise trenul, vagonul dandu-se de-a berbeleacul izbindu-ma de usi si geamuri pana mi-am pierdut constiinta. M-am trezit afara in zapada inghetata la cativa metrii de vagonul trenului. Am presupus ca din cauza lovirii am fost aruncata pe una din ferestre dupa ce am spart geamul. Tot corpul ma durea. Fiecare particica, fiecare muschi urla in capul meu sa nu ma misc, dar eu nu le dadeam ascultare. Trebuia sa il gasesc pe el. Umarul il aveam dizlocat, iar mainile si picioarele pline de zgarieturi si sange cum numai in filme vazusem. Capul imi zvagnea in ultimul hal, dar nu l-am bagat in seama. Nu vroiam sa mai stiu ce patisem si la el. Mai mult m-am tarat prin nameti incercand sa imi potolesc clantanitul dintilor din cauza frigului. Simteam umezeala pe obraji dar nu stiam ce era. Cand m-am sters mi-am dat seama ca era apa. "Zapada?" M-am gandit pe moment, dar nu. Erau defapt lacrimi. Lacrimi de durere provocate de imaginea catastrofala din fata mea. Oameni raniti pe jumatate morti, altii raniti la fel ca mine cautandu-si rudele printre fiare si altii morti imprastiati pe toata suprafata alba. Zapada devenise rosie. M-am ridicat cu ajutorul unui fier de care m-am sprijinit incepand sa caut vagonul in care era el. Intr-un final l-am gasit... Lacrimile au inceput sa imi curca si mai rau pe obrajii inghetati cand l-am vazut. Jumatate era prins sub fiarele vagonului si nu se mai putea face nimic. Mi-am pus mana la gura ca sa nu tip de durere. Cum se putea intampla asa ceva. De ce lui? Stateam incremenita in fata corpului lui neputand sa mai fac nimic. Am cazut in genuchi incepand sa plang in hohote nemaiputand abtine. - Mmmm.... Mi-am ridicat capul repede observand ca inca mai era constient. Am fugit repede langa el punandu-i capul in poala mea. - Hei, am zis printre lacrimi. - Hei, zambii. Asta era semn clar ca nu stia ce se intamplase cu adevarat. - Cum te simti? - Ciudat. Putin amortit de la mijloc in jos si imi e frig. Iar capul ma doare, isi puse mana la cap masandu-se. Incepusem sa ma joc in parul lui asa cum faceam de obicei incercand sa imi ascund lacrimile. - Ce s-a intamplat? De ce plangi. - Din cauza ta ... - Esti ranita , fusese o constatare. - Si tu, am zis suspinand rezemandu-mi fruntea de a lui continuand sa plang. - Shhh ... Sunt inca aici. Asta a fost sa fie macar suntem impreuna, zise ciufulindu-mi usor parul. Am deschis ochii privindu-l confuza. - Poftim? - Tin la tine prostut-o, zise zambind strengareste privindu-ma cu ochii sclipitori din cauza lacrimilor pe care nu vroia sa le lase sa cada. - Poti sa plangi. Sa sti ca nu te vede nimeni decat eu, am incercat sa zambesc, dar mai mult m-am strambat. - Atunci e bine .... Stranse un pic din dinti gemand de durere dar pe urma se linistii. - Nu te mai agita te rog. - Trebuie sa iti spun ceva. - Nu mai conteaza. Odata asculta si de mine, te rog, imi stergeam lacrimile cu maneca puloverului rupt de pe mine. - Asculta-ma si pe urma nu mai zic nimic ... Am mintit in trecut. Nu am vrut sa risc. Nu am vrut ca din ceva frumos sa se destrame. Stiu am fost un prost si a fost nevoie sa mor ca sa realizez asta. - Nu ai sa mori. O sa vina salvarea si vom fi teferi ai sa vezi. - Minciunile astea nu le crezi nici tu, mi-o taie el repede. - O sa fie bine totul, ai sa vezi, il mangaiam pe crested continuand sa spun aceasta fraza. - Stim amandoi ca nu va fi asa. Cel putin nu pentru mine. Nu mai rezist mult asa ca asculta-ma. Imi pare rau pentru cate a trebuit sa induri din partea mea si pentru ca ai suferit din cauza unui mamutoi ca mine, zambii strengareste apoi tusii usor. Imi muscam buza de nervi dar si de durerea corpului meu care nici el saracu nu stia daca mai poate rezista frigului. Dar nu vroiam sa vada acest lucru. - Si iti multumesc ca ai avut grija de mine si ai fost mereu langa mine cand am avut nevoie. Atat la bine cat si la rau, tusii. - Gata ajunge, i-am zis mangaindu-i obraji palizi. - Inca un lucru, ma lua de mana. Imi pare rau ca abia acum iti pot spune ... Te iubesc! Am inceput sa plang si mai rau sarutandu-l pe frunte apoi sarutandu-l pe buzele moi dar reci ce isi pierdeau incetul cu incetul culoarea. - Si eu te iubesc idiotule .... Si imi pare rau ca ne-am certat ... - Atunci totul ei bine, zambii. Imi pot da oful, zise oftand. - Nu ... Tu ramai cu mine. Nu poti sa pleci acum dupa ce ai scos tot la iveala. Sa nu te prind ca renunti. Rezista. - As vrea, dar nu mai am forta. Ma simt obosit si cred ca un somn ar fi cel mai bun, dadu sa inchida ochii. - Sa nu adormi. Ramai treaz! tipam la el miscandu-l usor facandu-l sa reactioneze. - Bine , dar iti cer un lucru. - Orice. - Saruta-ma! M-am aplecat usor atingandu-i buzele-o catifelate si moi pentru al saruta. M-am lasat pacalita de el. Deoarece dupa ce m-am desprins de el, nu a mai deschis ochii. - NU!!!! Nu m-am mai oprit din plans nici macar in ambulanta sau la spital. Intre timp rudele au fost anuntate si dupa ceva timp de la accident s-a tinut o slujba pentru toti cei pierduti atunci si pentru el. Asa am ajuns in ziua de azi. Nu am mai putut iubi pe nimeni asa cum l-am iubit pe el. A fost prima si ultima mea dragoste ce nu o voi uita niciodata , chiar daca nu a fost ca in povesti si cu final fericit. Un lucru insa am invatat din aceasta poveste si anume:
Spune-i celui drag ceea ce simti pana nu e prea tarziu si nu va mai avea rost.
Vreau sa plec departe. Departe de toti si toate. Sa ma ascund de toata lumea si nimeni sa nu stie de mine. As fugi in padure sa ma ascund in scorbura unui arbore batran si sa adorm sub sunetul linistitor al frunzelor, al pasarilor si al animalelor ce roiesc pe acele carari intersectate. Sa stau acolo si sa nu ma vada nimeni sau sa auda cineva de mine. Sa ma dea disparuta zile la rand si sa vad daca isi da seama careva ca lipsesc si cine va veni sa ma caute. Vreau sa dispar pentru o vreme si sa am liniste. Sa nu mai existe nimic toxic in jurul meu care sa ma sufoce Nu mai vreau nesiguranta ci stabilitate spirituala. Cineva care sa fie langa mine si care sa nu ma mai ameteasca atat nefiind sigur de ceea ce vrea pentru el. Vreau sa risc si sa nu imi para rau mai tarziu. Sa fac lucruri nebunesti pe care nu le-am facut vreodata si sa nu imi mai pese atat de consecinte. Sa risc pentru a fi fericita ... dar nu numai de una singura ...
... ... ... ... ... Love moments ...... Love memories that hurt too much ... ... ... ... ... ... ... ... I just wish that sometimes everyting can be different ... ... ... ... ... And that LOVE can last longer ... ...
Praf de stele si sclipiri argintii in infinutul Padurii imi dezmiarda privirea incetosata. Ma ridic si privesc cenusiul cerului ce lasa noaptea sa inveleasca suprafata. Sunt doar o faptura firava ce sta in bataia vantului lasandu-se purtata de el incolo si incoace nestiind destinatia si scopul final. Ce este in jurul meu nu vad. Tot ce pot vedea este praful ridicat in slavi ce este presarat ca un covor. Ma ridic, ochii ma dor si imi lacrimeaza. Suferinta nu imi da pace facandu-ma sa disper. Totul in jurul meu este rece si sacatuit de viata. Nu mai pot vedea nimic bun. Vad frunze ce se leagana pe canturi de mierle ce incanta seara cu vocea lor mirifica. Cad in neant lovindu-ma de obstacole. Cineva imi da ajutor. Il accept din cauza disperarii observand ca fusese acolo mereu. Partea ciudata in tot este ca ceea ce este bun si langa noi nu vedem decat cand e prea tarziu. In schimb vedem ceea ce nu e pentru noi sau ce nu puteam avea.
"M: la ce te gandeai? S: la nimic important M: .... S: e una din deciziile alea la care te gandesti daca sa o faci sau nu....vrei sa o faci stii ca poate va fi bine dar stii in acelasi timp ca o sa regreti in draci"
Ce ar trebui sa inteleg din asta? Ar trebui sa inteleg ceva sau nu facea referire la mine. Nu ma cred atat de importanta incat sa cred ca se gandeam la chestii ce aveau legatura cu mine, dar dupa zilele astea gandul la astfel de idei ma indreapta cu pasi repezi. O decizie care ar trebui luata stiind ca poate va fi bine, dar poate si rau. Indecizia il omoara pe el si faptul ca se gandeste prea mult si prost. E adevarat ca uneori gandirea profunda este necesara, dar cateodata e folosita degeaba. Chiar mi-as dorii sa stiu ce gandeste si ce se intampla in mintea lui in aceste momente, dar din pacate nu se poate. Viata bate filmul, dar anumite actiuni din filme nu se pot adeverii si in realitate. Din pacate. Nu stiu cat voi mai putea continua cu aceasta prietenie. Cu toate ca nu vreau sa o pierd, dar e dureroasa in acelasi timp. Nu sunt masochista, pur si simplu nu vreau sa il pierd, dar in unele momente am o stare in care as renunta la tot si nu mi-ar mai pasa atat de mult. Dar imi doresc macar un prieten sa am apropiat din un grup. Prieteni adevarati mai greu gasesti. Pe restul ii gasesti si la colt de strada sau la scara blocului (varianta aplicabila pentru mine) desii nu e cazul ca sunt numai drogati sau mai stiu eu ce. Si eu ma gandesc la situatia in care ne aflam. Cateodata ma gandesc ca e o situatie de tot cacatul pentru ca nu intelege nimeni nimic, nici macar noi care suntem implicati. Imi vine sa plang, dar stiu ca lacrimile nu vor rezolva nimic si atunci sufar in tacere. Mi-as dorii sa se clasifice totul si sa fie cat se poate de normala relatia pe care o avem. Sa nu se mai ascundem de toata lumea de parca am fi facut ceva, pentru ca nu am facut nimic rau. Suntem pur si simplu doi prieteni care intr-un final s-au indragostit.
Ador melodia asta si nu ma pot satura de ea. Am inceput mai aiurea , dar pe melodia asta am cat de cat inspiratie ca sa mai scriu ceva in momentul de fata. Cu facultatea si cu omorul de teme si proiecte care deja mi s-au dat nu prea am mai avut timp si nici nu prea o sa am cine stie ce timp pe viitor. Asa ca o postare pe ici pe colo plina de aberatii nu strica. Asta, doar asa ca sa vada lumea ca mai traiesc. Da, mai traiesc si inca bine as putea spune. Chiar daca sunt singura si nu ca toata lumea cu prietenul sau prietena langa el, sunt bine si singura. Nu ma mai grabesc ca fata la maritis pentru ca nu e bine pentru mine. Timpul le va rezolva pe toate. Cu toate ca acum sunt in dubi si asa mai departe ca nu mai inteleg absolut nimic din ce se intampla in jurul meu, dar nu asta e important. Ci faptul ca am ajuns intr-un punct in care nu mai sunt eu aia care ma agit si e alta lume. Se pare ca indiferenta da roade in cele mai multe cazuri printre care si cazul meu. Si chiar sunt fericita. Am avut o buna dispozitie excelenta de ieri, iar azi mi-a stricat-o profa de teorie si traducere prin faptul ca m-a dat afara de la ora ca nu mi-am facut tema, iar acum incerc sa mi-o recapat. Mai rau ca la liceu, nici macar acolo nu te dadea profesorul afara daca nu iti faceai tema. Raspundeai pe moment. In fine, trecem peste. Buna dispozitie trebuie sa apara pentru a fi in forma maine cand voi petrece cu prietenii mei la ziua unei pereche de gemene, fete, care sper sa fie marfa. Apoi va urma cu sarbatoarea de Halloween pe care o voi petrece costumata prin club sau undeva, in nici un caz in casa ca fac urat. Am chef sa ma costumez si plus de asta m-am chinuit sa imi improvizez si un costum si nu vreau ca efortul meu sa fi fost in zadar. Mda, cam atat am avut inspiratie. Acum urmeaza o sesiune de curatenie prin casa si printre hainele de vara ca sa le fac loc celor de iarna. Nu mai merge sa ne imbracam subtire ca degeram. Party people here I come!
Sunt lucruri pe care le sti dar nu le poti spune. Poate din politete sau poate din frica de a nu ranii pe cineva sau chiar sa nu te ranesti pe tine insuti. Pe parcursul timpului se aduna tot mai multe si ai impresia ca nu mai rezisti si ca vei claca. Vrei sa urlii, sa zbieri si sa scoti tot ce ai pe suflet, dar sti ca acest lucru nu iti va aduce nimic bun. De cele mai multe ori. In unele cazuri, ai noroc si sa fie bine, dar nu pentru mult timp. Cel mai aiurea e atunci cand ti la o persoana si nu ii poti spune nimic pentru ca nu sti cum va reactiona. Cel mai nasol e daca iti e si prieten/a apropiat/a. Stai si analizezi situatia si iti faci mii de planuri in momentul cand te hotarasti sa ii spui, dar cand esti fata in fata te faci ca ploua sau schimbi subiectul. Dupa alte batai de cap date de tine, te hotarasti din nou sa iti spui secretul, dar observi ca e prea tarziu. Exista altcineva in peisaj, iar tu ramai doar prieten/a. Aici se afla cea mai grea perioada peste care va trebui sa treci, tinand secretul in sufletul tau si sa te prefaci cat poti tu de bine. Poate la baieti nu se aplica asta si de multe ori mi-as dorii sa fiu si eu baiat, dar din pacate sunt in tabara adversa, cea a fetelor. Tabara care sufera in tacere. Care lasa de la ea pentru ca persoana aceea sa fie fericita. E greu, dar unele chiar trebuiesc pastrate pentru a nu face mai mult rau decat, poate, este in jur.
E doar un fel de a spune. Abia astept sa ma duc la facultate. Nu va ganditi ca sunt cine stie ce tocilara pentru ca nu sunt. Doar ca m-am cam plictisit de rutina asta zilnica. Asa mai schimbam ambientul, mediu si oamenii cu care stau de vorba sau sa spunem mai academic , interactionez. Imi place pur si simplu pentru distractia care o ofera, nimic mai mult. Si plus de asta sa am unde sa ma duc si de unde sa ma intorc. Scurt si la obiect. Vreau sa vad ce experimente esuate de colegi am si daca imi plac, daca nu o sa imi blestem zilele si asta e. Strang din dinti si o sa rabd. Alta varianta nu am. Dar sa speram ca or sa fie de treaba si nu o sa am pitzipoance sau alte exemplare din astea. De ce nu, poate niste baieti frumosi, dar sa nu fie luati ca atunci nu mai imi place. Ca de obicei , gandul imi fuge la baieti. Si normal, la varsta mea e ceva la ordinea zilei. Pe urma vine invatatul. Oricum la capitolul "baieti" o sa ramana doar vorbe si ganduri pentru ca la capitolul "fapte" stau mai prost. Ar trebui sa ma bag la somn, dar nu pot din cauza emotiilor. Nu am somn desi ma simt un pic obosita, dar stiu ca daca ma pun in pat o sa stau ca idioata sa ma uit pe tavan si atat. Pfff, abia astept ziua de maine.
Nu stiu de ce , dar astazi totul mi s-a parut foarte interesant. Nu ma intrebati cum asa ... pur si simplu asa dintr-o data. Parca l-a lovit ceva pe misterul meu si s-a gandit sa imi dea mesaje si chiar sa imi raspunda la alea care i le dau eu , ceea ce in ultimul timp nu prea facuse acest lucru din cauza unor probleme personale intre noi. In principiu suntem doar prieteni , dar simtim mai mult decat simt prietenii unul pentru celalalt, dar nu are curajul sa isi ia angajamentul si sa schimbe stadiul, avansand. In fine. Plus de asta, ce m-a amuzat si mai mult, a fost faptul ca m-am intalnit cu un amic din copilarie, cu care nu prea aveam mari tangente si ne-am pus pe o banca sa vorbim. Ori eram eu prea paranoia ori era intunericul de vina si nu mai vedeam eu bine, dar vreau sa spun ca a aruncat o privire cand m-am dus mai incolo sa vorbesc cu tipul ala de ziceai ca cine stie ce fac. La inceput am zis ca n-a, m-a vazut ca m-am ridicat, o fi crezut ca gata, plecam spre mine acasa. Ca trebuia sa ma duca un prieten cu masina si mergea si el ca sa il indrume pe drumul de intoarcere. Am tras cu coada ochiului in timp ce stateam cuminte pe banca si vedeam ca tot se uita la mine. Ciudat, din nou. Nu prea cred eu ca vezi domne era el gelos sau chestii de genu. Nu prea il vad pe el in situatia asta, dar tot era aiurea. Pentru ca era singurul. Restul nu aveau nici o treaba. Poate sunt eu mai dusa cu capul si imi fac eu impresii aiurea in tranvai, dar mereu exista un "DAR" care ma enerveaza, mai ales in situatia asta.
Voi afisa ceva ce am citit la o prietena de a mea ca a scris si ii dau mare dreptate.
"Voi, baietii, nu stiti cate facem noi, fetele pentru voi ...Voi, baietii, nu stiti ca noi gasim totul legat de voi (muzica,filme,versuri)... Voi ,baietii, nu stiti ca noi putem sa asteptam pana seara tarziu doar ca sa apareti online si sa vorbim.. Voi, baietii, nu stiti cate certuri avem cu parintii sau prietenii, doar ca sa iesim cu voi. Voi, baietii, nu stiti ca noi putem vorbi despre voi ore intregi, fara sa ne plictisim... Voi, baietii, nu stiti ca noi gasim orice lucru adorabil despre voi... Voi, baietii, nu stiti cum ne simtim cand va vedem zambind, mai ales cand noi suntem motivul :x.... Voi, baietii, nu stiti ca noi ne ascundem sentimentele pentru voi :(.... Voi nu o sa stiti niciodata de ce suntem asa complicate"
Chiar ca nu stiti nimic, dar si voi sunteti pentru noi o dilema pe care nu o vom rezolva niciodata. Nu ne plangem, asta ca sa se inteleaga ci pur si simplu explicam noi mura-n gura sau mai pe sleau, ceea ce ar trebui sa vedeti voi singuri.
Pot doar sa spun ca a fost super caterinca. M-am distrat desii nu credeam ca o sa fie cine stie ce mare chestie. Dar a meritat toata oboseala mea care mi-au dat-o drept cadou picioarele care nici acum nu imi dau pace. Pozele o sa le pun cand o sa le scot din aparat si o sa fac un update la postul asta. Distractie si ras pe cinste in club. Radeam cu lacrimi de un tip, mai degraba de felul lui cum arata. Pana si prietena lui incerca cu greu sa se abtina din ras. A fost super. Dupa ora 12 noapte , dupa ce au pus tortul si m-au pus sa dansez pe masa pe melodia lui 50 Cent - It's your birthday , ce ne-am gandit noi ca sa schimbam un pic atmosfera. Hai la lautari! Trebuie sa mentionez ca seara in club a inceput cu cate un shut de tequila fiecare, pe urma, bere, salitos, altii au baut si absint cu suc de mere , de erau destul de bine dispusi sa spunem asa. La lautari, evident , ca nu s-a baut bere ci vin. Dai cu vinu cat cuprinde si cu dans pe balans. Am stat pana pe la 4-4 jumate dimineata. O parte din noi ca restul au plecat mai devreme nintel. M-am simtit super bine, chiar daca nu a fost ca anul trecut , dar nu poate fi la fel in fiecare an. Atunci nu ar mai fi frumos.
Tonight we party like crazy. Music, drinks, dancind and lot of fun. I'm gona enjoy it like never. And maybe, whay not, flirt with boys. It's never to late, and I'm not gona whait for him all my life. I did it once. I'm not making the same mistake twice. Get ready! Set! Let's Party!!
As fi preferat de o mie de ori sa imi spui direct. As fi acceptat refuzul mult mai bine decat sa te joci asa cu mine si cu sufletul meu. Ma puteai mintii frumos. Stiu ca te pricepi de minune la chestii de genu, doar esti baiat. Insa ai preferat sa minti urat. Sa ma amagesti. Nu imi pare rau ca s-a ajuns aici. Prefer sa ma gandesc ca tu ai avut de pierdut , nu eu. Pentru ca tu ai refuzat sa dai macar o sansa acestei relatii. Tu ai preferat sa ramana doar prietenie intre noi si nimic mai mult. Nu pot spune acum ca sunt bine. Crede-ma ca imi e greu sa te vad in fiecare zi si sa nu pot sa te iau in brate sau sa te sarut. Sa trebuiasca sa ma comport doar ca o simpla prietena. Pentru ca intr-un final asta am fost si asta o sa raman dupa ce mi-ai dat de inteles. Puteai totusi scurta aceasta perioada de bataie de joc pe carca mea sau te-ai simtit bine stiind ca e cineva langa tine care nu mai poate de focul tau? Sigur asta era problema. Orgoliul era prea mare. Sincer nu stiu ce sa mai cred despre tot. Poate a fost o minciuna, poate a fost adevarat sau poate a fost un joc. Habar nu am. Nu am stiu si nici nu cred ca voi sti ce a fost si este in capul tau. Adevarul e ca tu esti cel complicat sau altfel spus tu complici lucrurile care prin natura lor sunt simple. Pare totul mai palpitant daca le complici? Iar o intrebare la care nu am raspuns. A fost interesant dar si dureros totul si o sa trec si peste asta .... sper.
Intotdeauna sunt in urma. Cea din coada. Ultima cu alte cuvinte. Ultima care reuseste sa faca ceva cu viata asta aiurita care pluteste in jurul meu.
Sincer, nu inteleg rostul atator piedici. Chiar atat de mult vor sa fiu la pamant si sa fiu calcata in picioare? De ce? Cu ce am gresit sau altfel zis, ce am facut rau ca sa mi se intample asta.
Poate nu sunt singura care se intreaba astfel de lucruri. Pe pariu ca sunt mii si mii de oameni care au momente de genu, dar la mine parca persista situatia si nu vrea de nici o culoare sa se amelioreze.
Chiar daca de multe ori intunericul si racoarea noptii sunt placute nu sunt si benefice.
Pot fi foarte periculoase ascunzand tot felul de noi obstacole care, daca nu le vezi pici frontal in ele si foarte greu te mai ridici.
Da, imi e frica de schimbari, imi e frica de noi inceputuri, imi e frica de ce va fi pe viitor, dar tot ma confrunt cu prezentul pentru ca deocamdata asta conteaza. Daca stau sa ma gandesc la viitor o sa uit sa mai traiesc ihn prezent. Si din cauza asta sufar pentru ca multe persoane gandesc in viitor si nu vor sa mai faca nimic in prezent, lasandu-ma balta, singura.
Incerc din rasputeri sa fiu singura daca cand mai patesc asa , dar se pare ca mereu e la fel. Se ajunge la acelasi rezultat oricat as incerca sa il schimb pe toate directiile.
E greu si obositor si pur si simplu imi e greu sa mai continui asta singura. Nu stiu cat voi mai putea duce lupta asta ce pare ca nu se mai termina.
A venit si toamna, chiar daca nu se simte. A venit si luna mea din an. Au mai ramas doar cateva-mai multe-zile pana la ziua mea in care nici nu stiu daca o voi serba.
Va trebui sa renunt la obiceiurile mele de a mai sta cu prietenii pana tarziu din cauza ca iar m-am mutat. Nu imi convine, dar alta optiune din pacate nu am. O sa imi fie greu sa nu ii mai vad pe nebunii mei de pe aici mereu, asa cum am fost obisnuita, dar trebuie sa ma adaptez.
O sa imi fie dor cel mai mult de S. si de T. Si o parte din restul grupului, dar una foarte restransa.
Imi e frica ca, cu mutatul asta o sa se raceasca relatia de prietenie dintre mine si S. Chiar daca nu e doar de prietenie la mijloc, ci mai mult, dar nu asta e important.
Imi e frica de alte schimbari rapide. Nu stiu cum o sa le fac fata. Si sper din tot sufletul ca din despartirea asta sa rezulte ceva bun in ceea ce ma priveste pe mine si pe S.
Ar fi greu sa continui sa ascund ceea ce simt si sa ma comport doar ca o simpla prietena. Chiar daca as putea face acest lucru tot mi-ar fi greu. Viitorul ma sperie , dar am credinta ca poate va fi unul mai bun. Chiar daca mi s-a scurs si ultima speranta din suflet in ceea ce prieveste in mare, viata mea, se pare ca mi-a mai ramas o picatura, un strop, ascuns undeva in suflet si care nu vrea sa se dea batut oricat de multe lovituri ar lua.
Deocamdata toamna e calda si frumoasa, dar pe parcurs nu stiu ce furtuni or sa vina si o sa ma invarta dupa bunul ei plac. Tot ce pot sa fac este sa ma gandesc numai la lucruri pozitive, chiar daca stiu ca nu or sa aiba nici un efect.
Un singur lucru ma incalzeste cat de cat. Faptul ca dupa ploaie vine soare.
Sunt prinsa, ametita si aruncata in adierea vantului fara ca macar sa stiu ce se intampla de fapt.
Ma simt filosita sau poate chiar sunt, dar imi e frica sa ripostez. Imi e frica sa fac un pas ca nu cumva sa stric totul.
Nici nu imi convine, dar nici sa renunt nu vreau. Asta inseamna ca sunt nebuna? Poate oi fi. Poate chiar am inebunit si nu mai stiu ce fac si ce spun, insa de un lucru sunt sigura.
Nu pot renunta la ce se intampla.
M-as simti singura, m-as simti abandonata. M-as simtii pustiita. Si nu as mai avea nici un sens.
Pentru ce suntem noi? Pentru a suferi in continuu din cauza unor situatii haotice? Cat mi-as dori sa stiu raspunsul, dar si asta e in ceata. Nu imi pot da seama de ceea ce se intampla. M-am inchis intr-o camaruta, blocand totul. Izolandu-ma de tot.
Insa mai sunt mici fisuri prin care intra sentimentele astea idioate si sfarama incetul cu incetul, caramida cu caramida lasand totul vulnerabil pana cand nu va mai fi nimic.
Nu stiu adevarul. Nu stiu ce sunt... ce suntem... insa un lucru stiu sigur. Amandoi suntem in aceeasi situatie si nu stim ce sa facem in continuare. Prifitam doar anumite momente si atat. In restul timpului parca ne este frica. De cine, nu stiu.
As vrea sa uit de tot , sa trec peste, dar deja sunt prea implicata emotional si nu ma mai pot retrage asa de usor.
E greu si ciudat in acelasi timp. Sa ne purtam ca si cum nu ar fi nimic, iar cand nu mai e nimeni sa fim unul langa celalalt. E .... ciudat.
Vrem , dar si nu vrem .....
Nu stim ce suntem. Lovers or Friends?
Asta e marea intrebare .....
Te gandesti ca poti ajunge sa cunosti o persoana,totusi nu o cunosti.Anii trec,dar tie nu-ti pasa nimic altceva decat compania ei.Cand o dai in bara,faci mereu primul pas pentru impacare,tragi cu dintii de ceva ce numesti "prietenie".Cateva luni mai tarziu,stai singur in casa,langa geam , si asculti rasetele altora.Te gandesti ca odata erai si tu acolo si radeai cu acele persoane.Acum te zbati sa prinzi un loc in caruselul vietii.Te inchizi in tine,ajunge sa nu-ti mai pese de anumite lucruri.Incerci sa te refugiezi catre ceva .Te inchizi intr-o noua lume,care nu e reala,si tu o stii bine,dar nu poti sa scapi de ea si acum ...nu mai vrei,pentru ca nu mai ai pentru ce sa lupti acolo jos.
Suspini si privesti drept inainte.Iti spui ca o sa treaca si asta,dar te minti singur de luni de zile.E ciudat cum te-ai putut insela,cand ai crezut ca alesesei bine.Cand ai crezut ca ...ai ceva,sau pe cineva.Brusc,nu mai ai nimic.E gol acolo,si nimanui nu pare sa-i pese de asta!Oricat ai incerca,nu mai poti face nimic.Doar sufoci cu prezenta ta pe oriunde mergi,si cand esti acolo,cu ei...esti inexistent.Si nimeni nu stie cat doare sa te alimentezi cu sperante false. Speranta moare ultima , nu? Insa cand ti se taie aripile de la radacina , incepi sa crezi ca totul a fost o minciuna. Poate ai dreptate. Esti singur!Nu ai pe nimeni,trezeste-te! Te-ai trezit,dar vrei sa adormi la loc! REalitatea doare,si nepasarea dealtfel! O sa te obisnuiesti sa fii singur ,nu? Pana o sa gasesti alta persoana in fata careia sa-ti dezvelesti ce ai mai de pret si peste ceva timp sa te injunghie si ea,pentru ca ai gresit,si pentru ca ai crezut ca o prietenie ca a voastra era indestructibila. Ai gresit,ti-ai cerut iertare,ai implorat,poate inca implori,dar implori in tacere pentru ca nimeni nu te mai asculta! Ai incercat sa schimbi ceva,dar cel pentru care ai incercat sa faci asta,nu vede,nu a vazut,pentru ca a vrut mai mult si nu ai putut sa-i dai. Poate ca maine o sa fie mai bine ...insa stii ca o sa fie la fel ca azi!
Sa incep si eu cu aceeasi introducere ca si tine. Sti ca nu prea ma pricep la scrisori sau scris ceea ce vreau sa spun. E mai bine cand esti in fata mea , dar nici atunci pentru ca nu am curajul sa spun tot ceea ce vreau. Si acum imi vin ideile greu si parca degetele mele nu vor sa tasteze ceea ce gandesc si din cauza asta scriu astfel de aberatii. Daca zambesti e bine. Macar stiu ca nu am batut campii degeaba pana acum.
Revenint la lucrurile serioase. Totul s-a intamplat nu numai din cauza asa-zisilor prieteni ai mei. Da, a fost un pariu, dar cum ai spus si tu pe parcurs a fost diferit. Am preferat sa renunt decat sa se ajunga la certuri provocate de ei. Nu as fi suportat. Sunt constient ca nici prieteni nu mai putem fi si te inteleg. Nici eu nu as putea pentru ar fi greu pentru amandoi sa ne prefacem ca nu a fost nimic. Dar ar fi restul care ar incepe sa faca glume proaste si atunci ar fi mai rau.
Nu regret nimic din ce a fost, chiar daca a inceput totul dintr-o gluma. Ca baiat e greu sa spun astfel de chestii dar parca ma simt mai bine cand le spun, ma rog, le scriu. Intelegi tu. E ciudat ca s-a ajuns aici si imi pare rau pentru tot. Dar nu as schimba nimic. Tot ce regret este ca am luat unele decizii gresite. Cum ai spus si tu, baietii isi vedeau numai interesele cu mine si cand am inceput sa o mai raresc cu ei nici ca au mai vorbit cu mine. Acum abia daca ne salutam. Daca as fi stiut asta de mai demult, daca mi-ai fi spus, poate la inceput nu te-as fi crezut si ne-am fi certat, dar pe urma ti-as fi dat dreptate si nu as fi renuntat din cauza lor. Mi-as fi vazut si eu propiul interes si as fi riscat si luptat pentru a-mi fi mie bine.
Dar, ca de obicei ne dam seama de lucruri abia cand nu mai sunt. Omul din greseli invata, de asta mi-am dat seama acum si sper ca pe viitor sa nu se mai intample. Si eu mai tin la tine si nu stiu cum va fi de acum inainte, dar sper ca bine.
Ma bucur ca am putut sa vorbesc cu tine, chiar si prin intermediul acestui mail. Sigur te minunezi de aceasta latura a mea. Si eu fac la fel si de cat am scris. E mult pentru mine. Tot ce pot spune este ca sper sa fi fericita pe viitor.
Inceputul este unul banal si sigur te intrebi de ce iti trimit acest mesaj. Vroiam doar sa iti spun ca imi pare rau pentru ce s-a intamplat in trecut. Stiu ca am gresit si am spus lucruri la nervi, dar unele au fost adevarate. Poate tu razi si ma batjocoresti, dar nu imi pasa. Vreau doar sa fiu cu inima impacata sa stiu ca am plecat pe o cale amiabila chiar daca nu ne vom mai vedea sau nu ne vom mai vorbi vreodata.
Ai spus ca totul a fost o farsa, dar eu nu cred asta. Nici pariu nu cred ca a fost sau poate asta da. Ce cred este ca in final ai inceput si tu sa ti la mine facandu-ma si pe mine sa ma gandesc la fel si fel de lucruri pe care sa le facem impreuna. Mi-ai dat sperante pe care in final le-ai crezut si tu. Ai picat in propia capcana. Din pacate nu ai vrut sa iti asumi acest risc si batjocura prietenilor tau, care apropo sunt numai pe interes si te tin aproape doar de nevoie.
O sa spui ca sunt nebuna, dar poate in timp iti vei da seama de ce spun astfel de lucruri. Am fost pacalita de tine si nu imi pare rau, dar nu vreau ca tu sa fi in continuare pacalit. De asta iti spun aceste lucruri.
Ca sa inchei, pentru ca sigur te-ai plictisit si deja iti dai palme cum de ai putut sa citesti atat, o sa iti urez tot ce e mai bun pe lume. Nu te urasc, desi ar fi fost mai bine asa decat sa tin in continuare la tine. Din aceasta cauza iti multumesc pentru momentele frumoasa cand credeam in povestile tale. Minteai, dar minteai frumos.
Imi pare rau ca s-a sfarsit asa, dar din greseli invatam, iar pe viitor vom sti ce e de facut in astfel de situatii.
Se prea pare ca un necaz nu vine niciodata de unul singur. Mereu va venii acompaniat de alti frati de ai lui care sunt la fel de rai. De multe ori stau si ma intreb ce rost am eu in viata asta de toata cacaoa, ca sa nu zic altfel, [la ora asta sunt mai civilizata decat de obicei]. Poate o fi si oboseala de vina, fiind rezultatul a doua zile in care eu am dormit de cat o ora jumate aproape doua si sunt chiauna. Dar tot nu vreau sa inchid ochii. As vrea sa dorm si sa ma trezesc maine si sa realizez ca totul a fost doar un cosmar. Un vis urat, dar din pacate realitatea cand loveste, a naibii, loveste din plin, facandu-te sa te clatini pe picioare facandu-te sa te intrebi ce dracu a fost aia. Cine spune ca viata e usoara e un mare prost. Viata e grea, plina de urcusuri si coborasuri, sunt constienta de acest lucru. Dar cum se face ca, coborasurile se inmultesc pe zi ce trece si parca nu mai avansezi si tu deloc? Ramai in aceeasi monotonie de trepte coborate si te gandesti "Ba, unde dracu e capatul?". Niciodata nu o sa dai de el, pentru ca ele sunt infinite. Doar urcusurile sunt limitate. La fel ca si bunurile si nevoile [acum o dau in termeni economici, deci e clar ca am luat-o razna]. Nevoile sunt multe , dar bunurile sunt limitate. Si niciodata nu le vom putea satisface pe toate fara a face sacrificii sau compromisuri. Foarte greu gasesti pe cineva care sa impace si capra si vaca, cum zice taranul. Parca si ala duce o viata mai buna si mai sanatoasa decat noi restul si mai ales decat mine. Imi e greu. Imi e greu sa continui cand vad ca nu am de ce anume sa ma prind sa nu cad si eu in prapastie. Imi e greu sa fiu tare, curajoasa si mereu atenta. Simt cum imi pierd orice forta, orice putere atat fizica cat si psihica. Si mi-e frica ca intr-o zi o sa clachez si nu stiu ce se va intampla cu mine. Am ajuns sa spun ca imi e frica de ziua de maine.
Mda. Ma asteptam la situatia in care ma aflu. Macar m-am simtit si eu bine pentru putin timp si am avut ocazia sa ii cunosc partea romantica. Nu in intensitate ci doar putin, dar ma multumesc si cu atat. Daca el considera ca pana la urma nu se poate atunci o sa incerc sa renunt la ceea ce simt si asa mai departe. Nu ar fi prima oara, doar ca e din ce in ce mai greu. Pur si simplu ador viata asta cand imi baga o intorsatura de genul asta. Ironic vorbind. Se pare ca pentru mine mai greu se gaseste un fat frumos care sa stie sa ia fraiele vietii si sa profite de ocazii atunci cand i se dau.
Pot spune ca am inceput luna august cu bine. Si pe data de 1 dar si de lunea. Sunt in al noualea cer. Ce pot sa zic. Poate e doar o faza scurta sau poate o sa mearga ceva. Tot ce pot spune ca sunt prea fericita ca am reusit sa vorbesc si sa clarific unele chestii. I'm in love si nu mai stiu nimic din ce fac sau spun in momentul asta. Rad ca o apucata si nu stiu de ce. Pur si simplu imi aduc aminte de ziua de astazi si ma simt bine. Am zis ca va fi anul meu si ca totul va fi diferit si asa si e. Si ma bucur ca am inceput totul cu bine. Nici nu mai stiu ce sa spun, sa scriu. Sunt ametita rau. Eu care merau gaseam ceva sa scriu si sa comentez acum aberez [mai si rimeaza]. Am inceput sa fac si rime ca sa vezi. Atat de aiurita sunt. Si ma doare capul, dar nu vreau sa ma pun la somn pentru ca o sa mi se para ca am visat totul si nu vreau sa cred ca totul a fost doar un vis. Chiar daca nu a fost. Nici eu nu ma mai inteleg. Tot ce pot spune este ca sunt In LOVE.
Ce as face daca as putea da timpul inapoi? Probabil nu as schimba aproape nimic. Doar unele atitudini. As alege ca in unele momente sa imi urmez inima, nu pe cei din jur. As face greseli, caci ar fi ale mele. As inceta sa ma mai gandesc atat de mult la consecinte. Nu as mai fi atat de rationala. M-as bucura mai mult de lucrurile marunte si nu m-as gandi ca totul se opreste daca eu imi acord putin timp doar mie. Mi-as spune mai des ca e in regula sa am momentele mele in care sa nu imi pese de ceilalti. As fi mai increzatoare cu mine insami atunci cand e vorba de o decizie importanta si nu mi-ar mai fi teama de ceea ce ar putea crede altii. As face mult mai multe, dar fara sa schimb nimic important.
De fapt, nu as face nimic, pentru ca e imposibil. Nu pot da timpul inapoi. Si nici nu voi putea vreodata. Dar nu ma impiedica nimic sa visez. Si o voi face in continuare. Caci asta sunt eu. Si nu am de gand sa ma schimb pentru nimeni si pentru nimic.
Si uite cum a rezistat acest blog un an de zile incarcat cu tot felul de porcarii de ale mele de-a lungul timpului. Acum cand privesc in urma si citesc ma amuz si imi aduc aminte tot ce s-a intamplat si cate s-au schimbat in decursul acestui an. Am ramas surprinsa si uimita de schimbarile drastice, dar hei, unele schimbari sunt bune in viata. Doar de unele imi pare rau, dar de altele chiar ma bucur ca s-au intamplat. Se intoarce roata ce pot sa zic si cateodata te surprinde de cum se intoarce. De foarte multe lucruri imi aduc aminte si inca mai persista in posturile mele, cele recente ma refer, dar sper ca poate cele ce urmeaza vor fi diferite. Desi ma cam indoiesc, dar eu sper in continuare. Nici acum nu imi vine ca s-a facut anul de cand aberez pe aici, dar imi place. Asta e un coltisor, de emo kid, al meu :)) in care ma distrez, plang, rad si pot sa fiu asa cum sunt de fapt si sa nu mai trebuiasca sa ma ascund mereu. Aici sunt EU. Si de acum inainte voi continua sa fiu Eu si sa nu ma schimb pentru nimic in lume. Va las cu o melodie care se intituleaza "September" alias luna mea de nastere :).
Si uite asa ora 5 dimineata ma prinde iar la calulator, treaza, obosita, dar nevrand sa adorm. Nu pot sa dorm gandindu-ma la ce fac, ce spun si ce se intampla in jurul meu. Pot spune ca imi este bine, dar as minti. Putin, un mic procentaj imi e bine. Am inceput sa ma descurc si sa ma impac cu anumite idei. Dar unele tot mai imi dau tarcoale. Si asa trec toate zilele in sir , fara sa se opreasca vreuna lasandu-ma sa stau si eu linistita. Azi nu o sa am chef de nimic. As vrea doar sa lenevesc in pat si sa dorm. Sau poate ma trezesc dar sa lenevesc in pat. Nimic altceva. Telefonul oricum parca e setat sa primesc pesaje doar de la doua persoane (excluzand-o pe mama), dar parca nici de la ele nu as vrea sa mai primesc nimic. Vrea sa fiu singura. Sa nu ma intrebe nimeni nimic. Sa fiu doar eu si muzica. As pleca in parc sa stau pe o banca, bubuindu-mi muzica in urechi si sa fumez linistita o tigare. Dar stiu ca si atunci lumea o sa ma priveasca ciudat si o sa susoteasca. Nicaieri nu poti sa stai linistit si fara sa te deranjeze nimeni. Macar ma linisteste gandul ca totul e bine intre mine si El. E bine ca nu isi mai aminteste nimic, desi eu sufar pentru ca imi flutura prin minte acele imagini si nu pot sau poate nu vreau sa scap de ele. Parca a fost un vis. Un simplu vis care cu venirea zorilor s-a spulberat in fum disparand odata cu adierea vantului. Afara nu mai ploua. O fi un semn bun? Chiar daca s-a anuntat ca o sa ploua si in zilele urmatoare as prefera sa fie linistita. Nu mai vreau furtuni. Vreau simple ploi care sa duca cu ele zilele astea grele pentru mine. Nu vreau sa dorm desi mi se inchid ochii. Nu vreau sa adorm. Pentru ca stiu ca o sa visez. E prima data cand nu vreau sa mai visez. Pentru ca stiu ca o sa-l visez din nou pe el asa cum am facut-o si zilele astea. Incerc sa ma gandesc la altceva, dar tot nu merge. E ciudat, si stiu ca sunt ipocrita si patetica si ca imi plang de mila, dar asta sunt eu cateodata. Orice om are momente de genu , chiar daca ale mele sunt mai dese, asta e. Nu am ce face. Inca o zi din calendar pe care o pierd aiurea ....
Nu stiu ce dracu a fost in capul meu desii eram mai treaza si mai constienta. Nu stiu de ce am continuat jocul. Poate din cauza ca imi placea ca in sfarsit aveam putina atentie. Dar cel mai dureros e ca va uita pana maine ce s-a intamplat, dar eu voi tine minte tot. Si iar va trebui sa ma comport ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cum am fi din nou doar buni prieteni. Dar dupa toata faza asta nu mai pot sa gandesc asa. Doare prea tare totul. Ma doare sa il privesc doar ca pe un prieten. Mi-as dorii sa urlu de nervi, nervi pe mine, ca desii stiam ca asa se va termina, am continuat sa profit de ocazie. La dracu cu totul!! Nu mai suport! Cum voi putea sa continui asa? Sa fiu doar o simpla prietena? Cum? Cum ar putea cineva sa faca asta. Cat am incercat sa-l uit acum se intampla asta si ma da cu totul peste cap. Si mi-a placut sa il stiu langa mine. Mi-a placut sa il simt aproape de mine. Nu pot sa neg acest lucru ori de cate ori mi l-as urla in minte. Nu pot sa neg si poate nici nu vreau. Sunt cu nervii la pamant. Si stau si plang ca o idioata, ascultand muzica, uitandu-ma pe pereti si scriiind aici in speranta ca voi putea trece peste. Dar peste asta mi-e prea greu. Imi simt sufletul facut bucatele si nu mai am cum sa il refac. Si cand ma gandesc ca maine vom fi doar niste prieteni straini cum s-ar spune, pentru ca el sigur a uitat totul, ma doare si mai mult. Mi-as dorii sa o iau la fuga si sa ajung la dracu in praznic, dar numai sa alerg si sa nu mai stiu de nimeni. Sa fiu singura, dar la ora asta nu prea merge. E prea "tarziu" sa umblu de nebuna pe strazi. Dar as fi facut-o. As fi fugit sa pot sa ma descarc sufleteste. Sa urlu si sa planga fara sa fiu deranjata. Stiu ca am umplut o pagina degeaba dar doar asa m-am putut calma cat de cat pana ce voi da ochii din nou cu el. Trebuie sa fiu tare pe situatie si sa nu incep acolo sa plang de nervi, de oftica si toate astea pe mine. Pentru ca eu sunt vinovata de tot. Pentru ca stiam ca asa se va intampla dar eu am continuat. Am continuat jocul stiind ca mai apoi tot eu voi fi cea care va suferii. Ce patetica sunt :)) ras de nervi, ironic.
M-am saturat de aceasta plictiseala monotona care pune stapanire pe mine din ce in ce mai grav. Imi vine sa alerg prin ploaie si sa uit de tot si de toate, dar e greu , mai ales ca nu e doar o ploaie de vara ci e furtuna.
E buna si furtuna ca ia cu ea totul, dar e doar ceva de moment, ceva trecator. Dupa ce trece apar din nou probleme si viata asta de tot rahatul… Sincer m-am plictisit de ea. Imi vine sa fac ceva extrem, ceva riscant, ceva nebunesc, dar stiu ca pe urma sunt consecinte si e greu sa le suporti intr-un final.
M-am saturat sa fiu discreta in tot ceea ce fac si ce spun. Vreau sa fiu altfel, dar tot nu merge. Imi pun in minte , dar degeaba.
M-am saturat sa fiu luata drept de proasta, pentru ca nu sunt, tot ce sunt …sunt buna cu toata lumea chiar daca ea nu ma inghite si nu poate sa traiasca sau sa respire din cauza mea. Intr-un fel ma doare undeva de ce spun ei , eu una nu m-am schimbat, dar vreau doar sa nu mai fiu asa de idioata cateodata si sa pun piciorul in prag. Nu vreau sa mai tac atunci cand nu trebuie.
M-am saturat de lumea asta haotica si plina de rautate care ma inconjoara. Singura alinare este speranta, care imi zboara prin minte si in suflet si imi spune ca va fi mai bine pe viitor. Chiar daca nu prea am vazut schimbar ea inca e acolo. Nu a disparut. Asta e singura alinare. Nu sunt singura … am un inger pazitor care e mereu langa si cu mine.
M-am saturat de familia care vrea cu tot dinadinsul sa imi faca numai rau si din cauza ca vad ca nu pot sa o faca si ca nu le iese cum vor ei tot incearca sa faca din tantar armasar doar ca sa le fie lor bine. Ei nu se hranesc cu mancare si bautura, nu , ei traiesc de pe urma nefericirii altora, dar sper in continoare ca vor murii de foame , pentru ca voi rezista si voi trece peste toate.
M-am saturat sa am respect pentru persoane care nu il merita. Care pur si simplu se pisa pe respectul tau si te calca in picioare. Aici vreau sa schimb acest lucru. Nu vreau sa mai imi pese de diferenta de varsta si de gradul de rudenie atunci cand sunt atacata personal si familia MEA prin vorbele lor cu venin.
M-am saturat de tot si de toate si vreau sa fiu mai puternica. Sa nu ma mai las calcata in picioare doar pentru ca sunt prea cinstita si prea respectoasa cu toata lumea. Daca o sa mai fie nevoie voi schimba foaia neinteresandu-ma cine va fi acea persoana sau acele persoane.
P.S. : Si cu toate acestea vor fi lucruri de care ma voi satura pe viitor….
Am fost jos ... da, am cazut, se mai intampla. Orice om are urcusuri si coborasuri. Dar nu m-am lasat si am trecut peste. Am trecut peste indiferenta persoanelor din jurul meu care ii credeam aproape. Toti ... m-au criticat, m-au judecat fara rost si fara motiv. Nu am dat importanta, le-am raspuns cu aceeasi moneda. Am observa ca daca esti bun esti luat de prost. Am fost indiferenta si m-am comportat ca ei cu cei care au meritat. Cu restul care m-au sustinut i-am pretuit si ii pretuiesc in continuarea si le multumesc ca mi-au fost alaturi si nu m-au lasat la greu. Poate cateodata am fost scorpie si cu cine nu merita. Am vrut sa ii incerc. Nu regret acest lucru. Asa am vazut cu cine am de-aface. M-am intors, m-am ridicat si asa voi sta. O sa arat ca pot, o sa pot sa trec peste tot si chiar daca o sa pic iar, ma voi ridica, pentru ca pot. Sunt puternica, chiar daca toata lumea ma crede si ma face slaba de inger. Nu voi renunta. E pentru cei care ma iubesc pentru ceea ce sunt si nu ma voi schimba niciodata. M-am intors de unde am plecat si mereu imi voi amintii acesti pasi si aceste drumuri ce m-au pus la incercare si pe care le-am trecut cu bine. Nu am regrete ....
Vreau sa fug si sa uit de toate. Sa nu ma mai intereseze de nimeni si nimic. Sa arunc totul intr-o balta si sa ramana acolo pana cand voi crede eu ca e bine. Pana cand voi vrea eu. Simt ca o iau razna rau de tot. Nu mai suport si nu mai rezist. Nu mai pot sa tin atatea lucruri ascunse, simt ca explodez si rabufnesc in hohote de ras nervoase numai ca sa imi opresc lacrimile. Chiar asa de indiferenta pentru lume am ajuns? Asta sunt eu? Nu. Ceva trebuie sa fac ca sa fiu bine. Nu mai pot fi asa, dar e greu. E greu cand esti singur. La un moment dat nu mai faci fata si clachezi. Ce ar trebui sa fac? In rest am de toate de nici nu mai incape. As da din ele dar nu se poate pentru ca ele vin numai la mine. Ca raia. Nu pot sa scap. Cum trece una vine alta. Cum dracu sa rezist! Vreau sa urlu, sa ma manifest ca o apucata, ca o nebuna, dar stiu ca pe urma tot eu voi trage consecintele. Vreau sa ma plimb, sa alerg prin ploaie sau sa ma urc intr-un copac care sa fie locul in care sa uit de tot si de toate si sa pot fi doar eu. Un loc unde sa fie lumea mea in care sa pot fi linistita. Pentru ca mai apoi , dupa ce m-am mai linistit sa revin cu picioarele pe pamant la restul problemelor.
Nu prea am ce sa spun despre el pentru ca eu am terminat de acum doi ani. Insa pot spune de prieteni care au murit de inima si de stres din cauza acestei mizerii de examen. A fost un mare cacat tot bacul. Cum sa promoveze din toata tara sub 42.03%. Pe bune? Atat de prost e tineretul din ziua de azi? Ma indoiesc. Poate nu toti dar nici atat de multi incat din 400 si ceva de elevi cat are un liceu sa promoveze decat 12. Asta e prea aiurea in tranvai. Si plus de asta. Ce dracu au fost subiectele alea? Chiar in halul asta, a ajuns bacul sa fie dat in bataie de joc? Copii astia nu sunt olimpici oameni buni. Pe vremea voastra la fel era? Eu cred ca nu. Oricum, am gasit ceva care m-a amuzat enorm de mult. Si sincer , o parte din tineret se incadreaza in categoria picatilor, dar unii care au invatat si asa,nu. Oricum, amuzati-va si voi pe seama acestui vidieclip care e foarte caterincos.
As vrea sa plec departe si sa nu mai stiu de nimeni. Sa nu ma cunoasca nimeni, iar eu la randul meu sa nu cunosc pe nimeni. Sa nu imi cunoasca defectele, temerile si toate lucrurile din cauza carora sa clachez nervos si sa incep sa plang. M-am saturat de atatea cacaturi care se spun de colo colo si de toata ura asta fata de noi. Chiar asa de meschina e lumea incat se alimenteaza cu tristetea noastra nicidecum cu mancare si bautura ca un om normal? Suntem animale sau fiinte umane? Se pare ca am uitat de unde am plecat , iar acum ne credem superiori ceea ce nu este adevarat. Banii intotdeauna vor venii si vor pleca. Nu tin mult. Acum esti sus, acum vei ajunge tot acolo unde sunt sau poate eram cand erai ca un sarpe pregatit de atac. Veninul ne afecteaza, dar nu vom murii din asta. Nu veti reusii. Mereu va exista un antidot, iar acela este vointa si credinta de a merge mai departe. De a trece peste orice obstacol. Asa cum am putut pana acum, asa vom putea si de acum inainte. Iar voi ..... hmm .... voi va veti plange de mila.
Am vazut si eu in sfarsit un film la cinema. Si care a fost .... Kong-Fu Panda 2 , care a fost super-mega-hiper tare de tot. Am ras cu lacrimi si nu numai. Ce pot sa zic merita vizionat, dar singura chestie e ca imi imaginam ca va fi altfel vizioanarea filmului daca voi fi cu S. Adica, pana mea, cand te duci cu un baiat la film, inteleg ca sta atent si toate cele, dar nah. Eu ca fata pot sa stau cu capul pe umarul lui sau sa il iau de mana. Partea cu capul pe umar a mers si in cazul meu , dar nu a fost de lunga durata ca ma luase pe mine durerea de gat. Iar partea cu luatul de mana , frate, nu eu ca fata trebuie sa fac ceva. Ci baiatul trebuie la faza asta. Pfff, baietii sunt mult prea complicati pentru mintea mea. Oricum , pot spune acum ca am renuntat de-a dreptul la ideiile mele idioate. Pentru ca stiu ca nu va iesii nimic si nu are rost sa ma mai amagesc singura. Chiar daca atunci cand il vad mi se inmoaie picioarele si simt fluturi in stomac, dar degeaba le simt daca el nu are nici o treaba cu mine. Asa ca mai bine ramanem asa cum suntem acum. Doar prieteni foarte buni si nimic mai mult. Dar ce ma enerveaza cel mai mult e ca atunci cand suntem singuri ne intelegem cel mai bine. Si discutam de tot felul de cacaturi si suntem pe aceeasi unda de gandire. Dar nu stiu ce sa mai fac si m-am si saturat sa ma tot agit eu. Imi iau concediu din toata chestia asta cu alergatul dupa baieti. E mai bine asa. Oricum, pe el nu il voi uita niciodata pentru ca el a fost pentru mine Love at first sight. De mica mi-a placut de el dar tot asa am dat la o parte sentimentul, blocandu-l intr-un colt al inimii mele. Pentru ca si atunci stiam ca nu avea sa fie nimic mai mult decat prietenie, chiar daca pe la 12 ani el imi zicea ca ii place de mine si bla bla bla. Atunci eu l-am refuzat. Acum mie imi place de el si i-am marturisit, dar de data asta el m-a refuzat. Ca si cum s-ar razbuna, dar nu asta a facut. Acum lui nu ii mai place de mine. E ceva normal, si nu il pot obliga. Ar fi si mai aiurea. Dar ce e si mai nasol e ca sunt foarte geloasa si nu suport sa il vad cum se da pe langa o fata de fata cu mine, dar incerc sa zambesc ca si cum nu mi-ar pasa. Incerc sa fiu tare chiar daca in sulfet simt cum sunt rupta in bucati. Ce pot sa mai spun, nu e nici o noutate. Pentru ca mereu am patit asa la capitolul acesta.
Stau si ma gandesc uneori cata rautate si invidie poate exista intr-un anumit loc. Ma uimeste de-a dreptul acest lucru si ma indurereaza. Pentru ca lucrul care credeam cu tarie ca va rezista ceva timp s-a spulberat in mii de bucati odata cu trecerea timpului prin capcanele urii si invidiei fata de cei din jur. Tot ce pot face este sa incerc, iar asta o fac dar cu greu, sa nu ma mai gandesc si sa nu mai vad lucrurile rele. Insa acum decat astea mai exista. Asta e tot ce iese la suprafata. Interese, rautate, ura, invidie, batjocura si multe altele. Nu mai e ce a fost odata, sunt constienta de acest aspect. Dar nu mai putem pastra macar o farama din ceea ce a fost si sa facem sa infloreasca o alta etapa in viata noastra? Atat de greu este sa lasam de la noi pentru ca totul sa fie bine? Adevarul isi pierde din valoare, in timp ce minciuna ia amploare si prinde mai multa putere. De invidie nu mai spun ca a intrecut baremul, iar nesimtirea a intrecut orice liminita a acceptarii sau a indulgentei. Toata balanta este data peste cap si toate lucrurile rele devin principale. Daca asta e lumea adultilor atunci prefer sa raman copil si niciodata sa iau parte la astfel de parti ale lumii. Prefer sa ma inchid intr-o lume de basm sau o lume fanastica decat sa fiu in una in care peste tot pandesc lei si shacali, gata gata sa te doboare la cea mai mica greseala. Prefer sa nu ma maturizez niciodata decat sa fiu o marioneta a sistemului infectact cu toate aceste marsavii ale vietii.
Zi de luni si zi de 13. Tocmai bine s-a nimerit ce pot sa zic. Super tare. O zi cu ghinion mai mare ca asta nici ca se putea. O mare plictiseala, dar si daca iesi afara tot nu ai ceva de facut pentru ca e Luni, prima zi a saptamanii, pe care eu o urasc din tot sufletul. Superstitia spune ca , asa cum incepi Lunea asa o sa iti mearga toata saptamana. In cazul meu o sa mearga prost rau de tot. Numai cu stat in casa si privit pe pereti. Unde s-au dus zilele cand pierdeam orele pe afara si atunci faceam ceva. Nu doar stateam in parculet uitandu-ne unii la altii. Rutina asta devine plictisitoare la un moment dat. Te scarbesti de locul ala, vrei sa il schimbi. Dar cand esti prins in lanturi de decizia celorlalti ce poti sa faci? Sa pleci singur de nebun? Nu merge asa. Am mai practicat sportul asta si nu e bun deloc.
Imi bag picioarele in ei de bani ca acum ii ai acum nu ii mai ai. Imi doream asa de mult sa merg la concertul Scorpions de nu stiu cand. Dar din cauza banilor nu am cum. Si o sa fie azi. La naiba. Apoi , maine o sa fie Bon Jovi. Nici la asta nu o sa am cum sa ma duc tot din aceeasi cauza. Banii. Ma oftic enorm, dar am un plan la concertul lui Bon Jovi. O sa ma duc si o sa stau la fantani sa il ascult. Nu vreau neaparat sa il vad. Sa il ascult si imi e de ajuns. O sa fiu cea mai fericita. Abia astept macar pe la el sa ma duc, ca la restul nu am nici o sansa oricat de mult as vrea. Asta e. Nu am ce sa fac decat sa ma multumesc cu ce pot sa primesc.
Mi-a placut enorm de mult placa asta. “Nu ne-am gandit”. Hugh! Cum bai nene sa nu te gandesti sa o chemi si pe proasta aia care va considera prieteni buni si care sta in casa asteptand sa o sunati sa ii spuneti unde sa va vedeti. Halal prieteni v-ati dovedit. Poate nu toti, nu stiu cine a fost afara si cine nu, dar in mare parte toti au o vina in chestia asta. Nici unul nu s-a gandit. Hai sa fim seriosi. Pe cine vreti sa mintiti. Eu insa ar trebui sa ma gandesc sa va chem pe toti. Nu mai merge asa nenica. Imi pare totusi rau ca mi s-a confirmat multe lucruri pe care eu speram sa nu fie adevarate. Dar uite cum se intampla si tocmai alea apar. Si tocmai de la persoanele la care ma asteptam cel mai putin. Ma amuza lucrul asta, dar nu stiu de ce. Poate oi fi masochista si imi place sa ma ranesc singura. Habar nu am, dar cam asta inteleg pana in acest moment. Bun, nu e nici o problema. Daca s-a inceput cu chestii de genu, nici o problema. Atunci si eu voi schimba foaia si ma voi comporta ca atare cu lumea. Cine citeste si se simte e problema lui. Sincer, in momentul de fata am devenit indiferenta la ceea ce o sa creada lumea despre mine. Asta deja este bataie de joc. Daca nu mai vroiati sa fiu in gasca cu voi trebuia sa imi spuneti. Credeti-ma ca de cele mai multe ori mai bine ii spui omului in fata ce ai de zis decat sa vorbesti pe la spate. Asta mi se pare cel mai josnic lucru posibil. In fata ii esti prieten si toate cele, iar pe la spate nu sti cum sa-l injunghii mai bine. Nu se face asa ceva.
Dar cum lumea nu prea se gandeste si la cei din jur ci doar la ei insisi, dand dovada de egoism si de ipocritie. Ma scarbeste lucrul asta, dar ma amuza totodata pentru ca s-a intamplat din partea cui nu ma asteptam chiar deloc. Dar e bine de stiut ca aparentele inseala in majoritatea cazurilor. Ma bucur ca am reusit sa ii vad asa cum sunt de fapt. Ipocriti si egoisti.
Nu ar trebui sa fiu egoista. Ar trebui sa ma bucur pentru anumite lucruri, dar nu pot. Doare prea rau indiferenta. Oricat de mult as incerca sa par a fi tare si sa ma bucur pentru altii, nu pot. Se vede ca oarecum e fals. Sau cel putin doar eu vad. Simt cum ma sting pe zi ce trece pe dinauntru din cauza la chestia asta. Incerc sa zambesc cand eu vreau de fapt sa plang. Incerc sa tac cand de fapt vreau sa urlu. Incerc sa nu fac vreo miscare gresita cand de fapt vreau sa fac mult. Incerc sa fac nimic cand de fapt vreau sa fac ceva. Nici eu nu inteleg ce vreau sa spun prin asta sau poate da. Sunt prea confuza la ora asta pentru a mai intelege ceva. Mi-as dorii o ploaie cu fulgere si tunete care sa rupa cerul in doua, iar eu sa stau in mijlocul picaturilor de ploaie si sa incerc sa uit totul. E posibil? Sau exista sansa sa ma trazneasca fulgerul? Nu cred ca ar fi panica de lucrul asta pentru ca nu cred ca mi-ar simtii careva lipsa. Poate doar o parte din familie, dar restul nu cred. Nici macar nu ar observa ca nu mai sunt. Oare daca as supravietui ar venii sa ma viziteze careva la spital? Sa imi aduca o prajitura sau macar sa dea cu prezenta? Ce idei imi vin in cap , dar nu pot sa mi le scot altfel. Asta zboara in mintea mea in momentul asta si multe altele si nu stiu ce sa cred. Stiu ce sa simt. Nu stiu ce sa fac. Sunt absenta de lumea din jurul meu. Si se pare ca si ei de mine. Sunt in plus. Asa ma simt ori de cate ori ies din casa. Ce sunt eu de fapt? Ce reprezint? Doar un spirit ce e captiv intr-un corp ce face umbra pamantului? Nu cred ca va putea sa imi raspunda nimeni la intrebarea asta. Sau daca ar raspunde nu mi-ar spune ce inseamna ci doar ce ar crede el despre asta. Nimeni nu stie un raspuns concret, batut in cuie. Lucrurile de genu nu au un DEX al lor pentru a afla semnificatia. Mi-ar placea sa nu mai simt nimic. Sa fi imuna la astfel de chestii. Oare atunci ce fel de persoana as fi? Sigur o acritura cum sunt babele din tranvaie. Acum incerc sa fac haz de necaz ca sa nu ma simt si mai naspa decat ma simt. Pentru ce sa ma mai strofoc atat cand vad ca nu am de ce. Cand vad ca degeaba fac ce fac pentru ca nimeni nu observa si nimeni nu apreciaza. Sunt luata doar ca o simpla prietena si nimic mai mult. Atata tot. Pentru asta sa fi fost eu facuta? Sa impart si capra si vaca atunci cand sunt dispute? Uneori mi-as dorii sa ma transform intr-un animal, de preferinta lup, si sa fug in padure, sa alerg de nebuna. Sa nu stie nimeni de mine si sa nu ma cunoasca nimeni. Sa pot admira natura in splendoarea ei fara ca cineva sa ma critice. Asa de simplu si de frumos ar fi. Insa, din pacate astea sunt doar vise. Realitatea e mult mai rea decat credem noi. Oricat de mult ne-am chinui sa o facem sa para buna, mereu ne vom lovii de ceva si vom vedea adevarata fata a realitatii. Intunecata si plina de greutati.
Nu ma pot satura de melodia superba din filmul Fast and Furios 5 . Si ma face sa imi doresc sa am cat mai repede masina sa pot da muzica la maxim si sa conduc. Deci de cand cu filmele si plimbarile pe la curse sunt inebunita de ele. Mai ales de masini. Sunt geniale! Si de sunetul pe care il scot cand accelereaza si toate cele este imbatator. Ca un drog. Ce dracu, mai ceva ca un drog. Daca s-ar putea sa fie curse in fiecare zi si fara sa apara politia sa strice tot, nu cred ca as mai pleca acasa. Numai pe langa ei as sta sa ii privesc cum dau liniute, cum fac drifturi si toate cele. Chiar daca strazile noastre nu sunt cine stie ce minunatii, se pot face destule. In special intreceri.
Astazi cum stateam pe banca tragand absenta din tigare, privind fumul cum este luat de vant pe sus am fost surprinsa sa vad o stea cazatoare. Fara sa imi dau seama am inchis ochii si mi-am pus o dorinta. Una prosteasca , dar mi-am pus-o cu gandul ca poate asa s-o implinii. Abia apoi stateam si ma gandeam daca lucrurile pe care ti le doresti atunci cand vezi o stea cazatoare chiar se implinesc. Stiu, e absurd, dar eu cred in diferite lucruri, iar asta nu ar fi primul din ele. Sunt multe altele, dar printre care si asta. Chiar daca nu mi s-a implinit nici o dorinta care mi-am pus-o pana acum, speranta moare ultima. Si pana acum nu am vazut decat foarte putine stele cazatoare. Pe multe nici nu apucam sa le vad. Si normal pentru ca dorinta (vezi domne) sa se implineasca cu adevarat, trebuie sa vezi tu steaua cazatoare.
E ciudat sa cred in asa ceva, dar pur si simplu imi face mintea sa zboare pe alte locuri facandu-ma sa ma gandesc ca poate imi va merge si mie mai bine. Ma simt parca secatuita de putere sa mai rad si sa tin capul sus cand eu de fapt vreau sa plang si sa urlu de nervi. Ma simt neputincioasa ca nu ma pot ajuta cu mare lucru pe mine insami cu ceva pentru a-mi fi mai bine. Desi as putea, dar pentru a face asta ar trebui sa devin mai lipsita de sentiment, adica o scorpie, iar eu nu sunt genul. Nu stiu cum dracu se face ca toate scorpiile au noroc in toate si le merge bine, dar mie imi merge din ce in ce mai prost. Nu stiu ce se intampla, dar asta e "norocul" meu cel mai pretios care nu vrea sa ma paraseasca de nici o culoare. Se tine ca raia de mine. Vreau sa fiu indiferenta si sa nu mai pun la suflet tot ceea ce se intampla in jurul meu, dar nu pot. Stiu ca nu exista "nu pot" ci "nu vreau" (parca am mai scris astai intr-un post mai vechi, dar nu conteaza o spun din nou), dar cateodata se aplica si prima varianta. Sunt slaba la capitolul asta si sunt constienta de lucrul asta, dar nu pot ascunde acest lucru. Tac, tac, tac, dar pana cand. Se umple paharul rabdarii si in final da pe afara. Ii ajunge. Ajunge. Nu cred ca toate lucrurile paranormale sunt adevarate , dar unele ma incred cu mare tarie. Lasand la o parte stelele cazatoare care niciodata nu au dat roade la dorintele mele. Si nu erau exagerate. Erau chiar simple, dar cum mereu se intampla la fel cu mine deja nu ma mai mira. Dar culmea eu tot cred in asa ceva. As vrea sa dau timpul inapoi sau sa il opresc pentru putin si sa ma bucur de lucrurile din jur la maxim fara sa ma stresez ca nu am timp de toate.
Aberez deja si asta nu e bine. Ca de obicei la astfel de ora ma apuca filozofia. Dar deh, mai trebuie sa mai scriu si eu ceva pe aici ca sa umplu pagina sa nu zica lumea ca am murit sau ceva de genu. Desi nu m-ar mira sa creada asta. Pentru ca daca eu nu dau un semn de viata nimeni nu se intereseaza. Se mai trezeste unul din an in paste sa faca acest pas imens de a ma suna si vedea ce fac. Dar in rest nimic mai mult. Si ce e haios ca ma amuza chestia asta. Ma amuza rau de tot, ironic vorbind. Revenind la ideea cu stelele cazatoare. Se mai spune despre ele ca atunci cand una cade cineva s-a stins din viata. O fi adevarat sau nu, habar nu am. Tot ce stiu e ca e foarte frumos momentul cand vezi una sau daca ai norocul sa vezi mai multe si mai bine. Inca o idee si inchei pentru ca e cam tarziu si o sa trebuiasca sa ma trezesc de dimineata (ce urasc eu cel mai mult pe lumea asta). Lumea si-a pierdut din unele obiceiuri vechi, mai exact din copilarie. Uitand de toate bucuriile de pe vremea aceea. Ce ne facu sa zambim si ce ne faceau sa radem cu gura pana la urechi. Acum astfel de lucruri sunt explicate stintidic. Ploaie de meteoriti sau doar unu in cazul de fata. Toate au o explicatie fata de vremea cand eram mici cand nu stiam totul si ne puneam mii si mii de intrebari despre lucruri banale. Poate dorintele nu devin realitate, dar un lucru stiu sigur. Lucrurile insignificante din copilarie nu se uita. Ele revin in prezent amintindu-ne ca nu totul are o explicatie si ca merita sa credem si sa ne imaginam tot felul de lucruri imposibile. Cel putin asta cred eu.
