Intotdeauna sunt in urma. Cea din coada. Ultima cu alte cuvinte. Ultima care reuseste sa faca ceva cu viata asta aiurita care pluteste in jurul meu.Sincer, nu inteleg rostul atator piedici. Chiar atat de mult vor sa fiu la pamant si sa fiu calcata in picioare? De ce? Cu ce am gresit sau altfel zis, ce am facut rau ca sa mi se intample asta.
Poate nu sunt singura care se intreaba astfel de lucruri. Pe pariu ca sunt mii si mii de oameni care au momente de genu, dar la mine parca persista situatia si nu vrea de nici o culoare sa se amelioreze.
Chiar daca de multe ori intunericul si racoarea noptii sunt placute nu sunt si benefice.
Pot fi foarte periculoase ascunzand tot felul de noi obstacole care, daca nu le vezi pici frontal in ele si foarte greu te mai ridici.
Da, imi e frica de schimbari, imi e frica de noi inceputuri, imi e frica de ce va fi pe viitor, dar tot ma confrunt cu prezentul pentru ca deocamdata asta conteaza. Daca stau sa ma gandesc la viitor o sa uit sa mai traiesc ihn prezent. Si din cauza asta sufar pentru ca multe persoane gandesc in viitor si nu vor sa mai faca nimic in prezent, lasandu-ma balta, singura.
Incerc din rasputeri sa fiu singura daca cand mai patesc asa , dar se pare ca mereu e la fel. Se ajunge la acelasi rezultat oricat as incerca sa il schimb pe toate directiile.
E greu si obositor si pur si simplu imi e greu sa mai continui asta singura. Nu stiu cat voi mai putea duce lupta asta ce pare ca nu se mai termina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu