A venit si toamna, chiar daca nu se simte. A venit si luna mea din an. Au mai ramas doar cateva-mai multe-zile pana la ziua mea in care nici nu stiu daca o voi serba.
Va trebui sa renunt la obiceiurile mele de a mai sta cu prietenii pana tarziu din cauza ca iar m-am mutat. Nu imi convine, dar alta optiune din pacate nu am. O sa imi fie greu sa nu ii mai vad pe nebunii mei de pe aici mereu, asa cum am fost obisnuita, dar trebuie sa ma adaptez.
O sa imi fie dor cel mai mult de S. si de T. Si o parte din restul grupului, dar una foarte restransa.
Imi e frica ca, cu mutatul asta o sa se raceasca relatia de prietenie dintre mine si S. Chiar daca nu e doar de prietenie la mijloc, ci mai mult, dar nu asta e important.
Imi e frica de alte schimbari rapide. Nu stiu cum o sa le fac fata. Si sper din tot sufletul ca din despartirea asta sa rezulte ceva bun in ceea ce ma priveste pe mine si pe S.
Ar fi greu sa continui sa ascund ceea ce simt si sa ma comport doar ca o simpla prietena. Chiar daca as putea face acest lucru tot mi-ar fi greu. Viitorul ma sperie , dar am credinta ca poate va fi unul mai bun. Chiar daca mi s-a scurs si ultima speranta din suflet in ceea ce prieveste in mare, viata mea, se pare ca mi-a mai ramas o picatura, un strop, ascuns undeva in suflet si care nu vrea sa se dea batut oricat de multe lovituri ar lua.
Deocamdata toamna e calda si frumoasa, dar pe parcurs nu stiu ce furtuni or sa vina si o sa ma invarta dupa bunul ei plac. Tot ce pot sa fac este sa ma gandesc numai la lucruri pozitive, chiar daca stiu ca nu or sa aiba nici un efect.
Un singur lucru ma incalzeste cat de cat. Faptul ca dupa ploaie vine soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu