Lost ...

Ma simt pierduta. Nu stiu ce sa fac. Sunt singura. Fara prieteni, doar familia dar care si ea parca nu mai are mult si se destrama. Da stiu, eu, cea care mereu ridica moralul tuturor si care era mereu vesela facandu-i pe toti sa rada, cad in depresie. Sunt patetica cateodata, dar la un moment dat se umple paharul si nu mai rezist.
Cand am mai mare nevoie de prieteni ei sunt prea departe de mine ca sa ma sprijine asa cum faceam eu. Unii m-au uitat, altii inca mai tin de amintirea mea. Doamne, zici ca am murit asa am inceput sa vorbesc. Dar poate asta s-a intamplat pentru cei de acasa. M-au uitat. Ce m-ai imi ziceau ca |nu te vom uita", ca "tinem legatura", si nimic nu s-a intamplat. Ba din contra, nici macar un simplu "buna" nu mai stiu sa dea. Halal prieteni ..... Daca asta inseamna sa fi prieten cu cineva atunci ma lipsesc de ei .....
Toate clipele frumoase s-au scurs ca nisipul dintr-o clepsidra, doar ca la aia e o smecherie. O intorci si incepe iar sa curga, dar ele cu ele nu merge la fel. Le-ai trait odata si atat. Trebuie sa sti sa te bucuri de ele si sa nu regreti nimic. Toata lumea spune asta, dar cand esti la momentul ala nu sti ce decizii sa iei ... Nici macar eu care toata lumea crede ca vezi doamne sunt ca Mama Omida, dar nu sunt. Eu doar iau lucrurile logic si incerc sa le impart in cate parti e nevoie ca sa pot sa ajut pe cineva. Dar cand eu am nevoie, sufla vantul. Nu e nimeni .... Sunt singura .... Nu imi place .... Ma simt sufocata de singuratate ... Daca atunci cand esti intr-un spatiu inchis suferi de claustrofobie sau cum s-o chema, la singuratate care e sindromu?
Timpul parca e inghetat si nu vrea sa se incalzeasca ca sa treaca mai repede. Nu vrea, nu ma asculta si ma simt lipsita de putere sa fac ceva. Cred prea mult ca poate se va intoarce odata si odata roata si pentru mine, dar cat mai trebuie sa astept .... Pentru ca asteptarea ma omoara ...Asteptarea este chinuitoare ... Vreau inapoi ...