A trebuit sa treaca o saptamana poate chiar mai mult ca sa pot sa am taria de a scrie acest post. Sa pot spune ce am pe suflet fata de tine in primul rand. Voi incepe cu tine pentru ca tu esti principalul. Chiar daca ti-am mai spus-o si in fata prefer sa o fac si aici, poate asa scap de tot ceea ce am simtit odata pentru tine.
Te urasc! Dar cred ca stii asta deja sau ti-ai dat seama ca nu esti chiar atat de batut in cap. Asta meriti acum din partea mea. Nimic mai mult decat dispret. Nu ai meritat toti acei ani in care am sperat si am crezut ca te vei schimba. Din pacate am facut prostia asta. Am crezut in tine ca o fraiera, iar tu ti-ai batut inca odata joc de mine. Credeam ca nu voi mai face aceeasi greseala dar se pare ca si aici m-am inselat. Am sperat ca, cu timpul si cu domeniul tau de studiu universitar sa iti fi venit mintea la cap, dar nu s-a intamplat din pacate. Nici pana acum nu te-am putut intelege si nu mi-am putut da seama ce iti flutura prin minte. Nu imi imaginam ca vei face asta de fata cu mine. Hai daca nu eram aproape de voi si eram plecata pana la bar sau la baie era cu totul altceva. Si plus de asta nu cu oricine, tocmai cu prietena mea, pardon, ex-prietena mea pe care o consideram cea mai apropiata de mine, ca acum nu mai e. Nu zic ca ea nu are nici o vina. Si ea e la fel d e vinovata ca si tine, poate chiar mai mult pentru ca stia toata povestea si faptul ca inca mai tineam la tine. Tu, hugh, nici nu cred ca iti statea mintea la asemenea fleacuri. Si totusi ati facut ce ati facut.
Poate pentru tine a fost un fleac, o intamplare, dar pentru mine a fost momentul in care mi-am simtit inima sfaramandu-se in mii de bucati. Si nu pentru prima data. Nici nu mai stiu a cata oara a fost asta. Si sincer am obosit. M-am saturat. M-am simtit tradata de amandoi, nu numai de tine sau numai de ea. NU, de amandoi.
Iar tu? Nu credeam ca esti in stare de asa ceva. Sincer. Si ma doare ca tocmai tu ai fost cea care m-a ranit si culmea. Fix cand m-am intors in tara. Ce mod placut de a-mi ura “Bun venit!”. Chiar imi pare rau, intr-un fel, ca s-a ajuns aici si ca prietenia noastra s-a dus pe apa Sambetei dintr-o astfel de chestie. Dar tu esti de vina. Nici pana acum nu am putut intelege de ce nu ai ripostat? De ce nu i-ai zis “Bai tampitule, sunt prietena ei, nu pot sa ii fac asa. Termina!”… Era asa greu? Hmmm presupun ca e greu sa iti aperi prietenia cu o persoana. Pe bune, de nu am stat si m-am gandit ca idioata la noaptea aia aducandu-mi aminte de toata scena mereu si mereu si nu mi-am putut da seama. Lucrurile nu se intampla pur si simplu. Alta placa nu puteati sa bagati amandoi? Pe bune. “Pur si simplu s-a intamplat” nu e un raspuns. In fine.
Sper ca sunteti amandoi multumiti si ca macar voi vati simtit bine in seara aia chiar daca vezi doamne va pierise cheful de distractie cand m-ati vazut pe mine distrusa, plangand si dansand de nebuna. Dar din cate imi aduc aminte va revenit imediat pe drumul de intoarcere cand mergeati tinandu-va de brat. Nici in cot nu va durea de mine. Chiar daca mergeam in fata si ma vedeati ca sunt in ordine, puteati totusi sa vorbiti cu mine sau sa mai incercati sa ma tine-ti de mana. Neah! Ce mai conta proasta pe care tocmai o calcasera-ti in picioare si care plangea de zor. V-a durut in cot, poate nici acolo.
De un lucru ma bucur insa. Ca v-am cunoscut. Adevarul doare ce pot sa zic, dar mi-am promis mie ca nu o sa mai tac. Nu mai tac! Am trecut cu vederea multe, nu numai de la voi si de la restul din jurul meu. Dar nu mai fac asta.
Daca va simtiti, bine. Daca nu, iar bine. Nu am scris asta ca sa va simtiti ci ca sa scap eu de sentimentele astea care de cateva zile incoace nu ma lasa deloc in pace.
Va pup dragilor, ironic vorbind.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu