Absent

Nu mai am ce sa comentez. Viata in sine este cu susul in jos, iar eu o iau pe aratura de prea multe ori ca sa mai imi placa ceea ce vad zi de zi. Nu mai inteleg nimic din tot ceea ce se intampla in jurul meu, iar chestia asta ma enerveaza la culme. Toate se petrec prea repede pentru a mai reusi sa imi dau seama de ceva anume. Sunt in urma rau cu noutatile.
Parca ceea ce am avut langa mine se destrama incetul cu incetul lasand doar o urma prafuita aceea ce a fost odata.
Stiu, nu are deloc sens postarea asta, dar sincer nici nu imi pasa. Nu asta imi era intentia. Nu vroiam sa scriu ceva care sa fie inteles de nimeni. Pur si simplu simteam nevoia sa scriu ceva. Orice, numai sa nu ma mai gandesc la diferite chestii ciudata si idioate.
Sunt blonda sub acoperire, sunt perfect constienta de chestia asta, mai am si eu momente de genu cand ma ia gura pe dinainte si spune ce gandesc desi nu ar fi trebuit. Dar nu am ce sa fac. Asta sunt eu si nu pot schimba lucrul asta.
Vreau sa fiu rea si sa nu mai imi pese de nimeni si nimic. Sa nu mai tin cont de ceea ce vorbeste lumea in jurul meu, dar nu pot. Nu pot fi o scorpie ca alte persoane care o fac fara nici o retinere. Am constiita, spre deosebire de alte persoane, care ma enerveaza la culme pentru ca nu pot sa fac nimic riscant din cauza ca ma bate in ceafa atragandu-mi atentia ca "nu e bine ce faci... vei face pe alti sa sufere ... renunta la idee". Si ce e mai aiurea e ca cedez. Cedez in fata ei lasandu-mi fericirea sa zboare departe de mine pentru ca alti sa fie bine. Adica, renunt la mine in favoarea altora.
Astea sunt lucruri care ma enerveaza la mine cel mai mult. Sunt prea buna cu lumea din jur, dar in final tot eu pic de proasta. Mi-as dorii ca macar odata lumea din jurul meu cu care am fost buna sa se gandeasca si la mine o secunda sau un minut, de mai mult nu am nevoie si sa faca si eu un imposibil si sa ma ajute asa cum i-am ajutat si eu in multe cazuri. Renuntand la nevoile lor.
Dar stiu ca asa ceva e imposibil pentru ca omul prin natura lui este egoist, iar lucrul asta nu se va schimba niciodata. Vrea sa primeasca ajutor dar nu da inapoi. Vede ca esti bun cu el si esti mereu alaturi in aproape toate cazurile, dar atunci cand ai tu nevoie el iti intoarce spatele, prefacandu-se ca nu te cunoaste. Iar lucrul asta ma scoate din minti pentru ca eu nu pot sa fiu la fel. Sunt patetica si stiu ca suna ca si cum mi-as plange de mila. Poate asa o fi. Nici eu nu stiu. Poate doar sunt buna sa fac umbra pamantului si sa consum oxigenul degeaba, habar n-am.
De multe ori stau in casa ascultand muzica si ma gandesc cum ar fi daca as suferi vreun accident. Oare ar venii careva in vizita la mine? S-ar simtii unul sa vada ce mai fac? Cum ma simt? Pentru ca mi se pare ca doar asa pot afla care imi sunt prietenii care tin la mine si care nu.
Am luat-o grav pe aratura exact ce spuneam, dar astea sunt gandurile care imi misuna prin minte si care ma framanta de ceva timp. Oare sunt si eu importanta in vreun fel? Ar suferii cineva daca eu as fi in spital, in afara de familie? Dar daca stau mai bine sa ma gandesc, o parte din familie nici nu ar intreba de mine. Cred ca sigur s-ar bucura daca eu nu as mai fi sau nu. Ca asa nu ar mai avea despre cine sa tot barfeasca si nu le-ar convenii. Eu cred in continuare in schimbare, chiar daca ma amagesc singura, dar cred. Este singurul lucru care mi-a mai ramas. Sa cred ca intr-o buna zi se va intoarce roata si in favoarea mea. E o speranta de care tin strans.
Eu singura nu pot schimba lumea asta ipocrita in care traim. Ma depaseste din punct de vedere al fortei necesare pentru a reusii asta. Oricat de mult as vrea eu nu voi reusii singura. Si din cate am observat, sunt cam singura. Dar cum am mai spus, speranta moare ultima. Poate intr-un viitor indepartat nu voi mai fi singura.
I never lost my faith, but in the end I lost my power ....