Imi e dor de vremea cand nu aveam grija zilei de maine. Cand nu ne faceam griji de banii si ca nu avem cu ce sa iesim in oras. Imi e dor sa nu mai imi pese de chestia asta. Inainte nu ma interesa daca am bani ies afara daca nu nu ies. Ieseam si pur si simplu era mai bine.
Imi e dor de vremea cand salutul insemna ceva. Un simplu salut cand ne vedeam parca era o raza de soare care ne lumina fata cand ne vedeam intre noi. Acum totul se rezuma la o tigare. Nu mai e salut ci pur si simplu o intrebare banala "Ai o tigare?". Lucrul asta imi da impresia ca prietenia a ajuns sa se rezume doar pe aceste lucruri materiale si nu pe placerea de a sta la taifas cu prietenii.
Imi e dor sa pot sa fac nebuneli fara sa ma critice lumea in legatura cu acel context al intamplarii. Acum avem restrictii la anumite lucruri care inainte ne aduceau bucurii si care poate si in prezent ne mai bucura. Dar suntem opriti spunandu-ni-se aceeasi placa "Esti prea mare sa mai faci asta. Maturizeaza-te". Astea sunt niste prostii. Nimeni nu se maturizeaza complet. Nu ai cum sa fi matur in adevaratul sens al cuvantului. Sau altfel pus problema. Ce inseamna a fi MATUR? Eu nu imi pot da seama ce vrea sa spuna lumea si ce inseamna pentru ei a te maturiza. Mai multe responsabilitati? Responsabilitate? Diplomatie? Ce anume ar fi bine pentru a arata la lume ca te-ai maturizat. Adecarul e ca nici ea nu stie ce vrea. Ne cere sa ne maturizam dar nici daca o facem nu e bine. Mereu va fi ceva de reprosat.
Imi e dor de serile de vara cand stateam pana tarziu afara chiar daca urmatoarea zi aveam scoala. Acum trebuie sa intram devreme in casa lasand frumusetea vremii in pragul usii reintrand in fumul realitatii.
Imi e dor de vremea cand nu ne gandeam la relatii, la iubiti/iubite si la alte chestii care acum par mai importante decat alte prioritati.
Imi e dor cand nu existau telefoane mobile si atata tehnologie care a prostit intreaga generatie tanara. Acum nu mai se suna pe fix sau sa se sune la usa casei ca sa iesi afara ci se da bip. Nu zic ca nu e un lucru practic, dar parca inante era mai frumos lucrul asta. Era mai distractiv. Inainte nu stateam cu telefoanele in mana scriind mesaje atunci cand ieseam cu prietenii. Eram lipsiti de orice probleme exterioare. Cand ieseam afara eram liberi. Nu ne controla nimeni.
Pur si simplu imi e dor de vremea copilariei in care puteam fi ce vroiam sa fim, puteam face ce vroiam face, puteam zice ce vroiam sa zicem fara ca cineva sa ne condamne pentru gandirea noastra legata de viata. Inainte spunea cu ardoare ca "Vreau sa fiu mare!" , iar acum dupa trecerea anilor roata se intoarce spunandu-ne de data aceasta cu ardoare " Vreau sa fiu mic!". Din pacate viata este ca un rau curgator. Merge inainte, dar niciodata nu se intoarce din drum. Din aceasta cauza ramanem doar cu dorintele prinse de trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu