Vreau sa plec departe de tot. Nu stiu unde. Undeva. Oriunde. Nu mai suport atatea cacaturi in jurul meu si cred ca singurul loc in care nu ma vor urmarii toate prostiile si idoteniile cred ca vor fi in mormant , iar in momentul asta de fata chiar imi doresc sa ajung acolo cat mai repede pentru ca m-am saturat.
Ce scriu acum nu o scriu ca sa vi se faca mila de mine. Nu am nevoie de mila nimanui. Doar ca prin scris ma descarc cel mai bine si scap de necesitatea de a sparge ceva sau sa ma arunc in fata unei masini sau alte cacaturi care imi zboara in momentul asta din cap.
Scrisul si muzica sunt singurele lucruri care ma calmeaza mereu. Singurele lucruri care ma scot din starea de leguma, de moarta. Viata mea e una de tot cacatul. Stiu ca toata lumea are probleme si asa mai departe si poate sunt mai mari ca ale mele, dar , nu stiu. In momentul asta nu mai stiu nimic. Nu mai stiu ce sa fac, ce sa gandesc, cum sa rezolv lucrurile care se invart in jurul meu.
Nu stiu cat mai pot rezista pana ajung la spitalul de nebuni. Toata lumea imi zice ca eu nu gandesc in legatura cu probleme astea care se ivesc una dupa alta in viata mea. Ca nu stiu ce fac. Ca nu sunt in stare sa fac nimic. Doar pentru ca nu vreau sa le fac nu inseamna ca nu pot. Dar am fost un copil. E normal sa nu ma preocupe asa de mult ziua de maine. Cu toate ca sunt constienta de lucrurile alea. Am vrut sa ma distrez si eu cat sunt inca tanara. E normal.
Eu mereu sunt de vina in toate. Eu trebuie sa inghit de la toata lumea si sa nu comentez. Nu pot. Nu sunt asa. Cand stiu ca am dreptate nu tac. Nu pot sa spun o vorba buna dupa ce mi se spun mii de vorbe idioate si prostesti. Dar ca de obicei eu nu am voie sa ma bag ca nu am nici o treaba in chestia asta, dar pana acum mi-au scos ochii.
Tot ce vreau este sa fiu linistita. Vreau sa fiu ca orice fata de varsta mea. Cu o familie normala. Nu zic sa nu avem probleme, dar nici chiar toate de pe lumea asta sa ni se sparga in capul nostru.
M-am saturat. Pur si simplu m-am saturat.
Ce scriu acum nu o scriu ca sa vi se faca mila de mine. Nu am nevoie de mila nimanui. Doar ca prin scris ma descarc cel mai bine si scap de necesitatea de a sparge ceva sau sa ma arunc in fata unei masini sau alte cacaturi care imi zboara in momentul asta din cap.
Scrisul si muzica sunt singurele lucruri care ma calmeaza mereu. Singurele lucruri care ma scot din starea de leguma, de moarta. Viata mea e una de tot cacatul. Stiu ca toata lumea are probleme si asa mai departe si poate sunt mai mari ca ale mele, dar , nu stiu. In momentul asta nu mai stiu nimic. Nu mai stiu ce sa fac, ce sa gandesc, cum sa rezolv lucrurile care se invart in jurul meu.
Nu stiu cat mai pot rezista pana ajung la spitalul de nebuni. Toata lumea imi zice ca eu nu gandesc in legatura cu probleme astea care se ivesc una dupa alta in viata mea. Ca nu stiu ce fac. Ca nu sunt in stare sa fac nimic. Doar pentru ca nu vreau sa le fac nu inseamna ca nu pot. Dar am fost un copil. E normal sa nu ma preocupe asa de mult ziua de maine. Cu toate ca sunt constienta de lucrurile alea. Am vrut sa ma distrez si eu cat sunt inca tanara. E normal.
Eu mereu sunt de vina in toate. Eu trebuie sa inghit de la toata lumea si sa nu comentez. Nu pot. Nu sunt asa. Cand stiu ca am dreptate nu tac. Nu pot sa spun o vorba buna dupa ce mi se spun mii de vorbe idioate si prostesti. Dar ca de obicei eu nu am voie sa ma bag ca nu am nici o treaba in chestia asta, dar pana acum mi-au scos ochii.
Tot ce vreau este sa fiu linistita. Vreau sa fiu ca orice fata de varsta mea. Cu o familie normala. Nu zic sa nu avem probleme, dar nici chiar toate de pe lumea asta sa ni se sparga in capul nostru.
M-am saturat. Pur si simplu m-am saturat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu