Lost in the darck

Ascult melodia asta si nici macar nu stiu ce ar trebui sa scriu. Aberati? Nimicuri? Asa cum am scris pana acum doar de dragul de a scrie ceva pentru a nu zice ca tin blogul asta degeaba?
Nici eu nu stiu pentru ce mai scriu. Poate scriu doar de plictiseala, cel putin la ora asta de asta scriu. Scriu lucruri care pur si simplu imi vin in minte si nu le pot tine doar pentru mine. Dar cine ma asculta? Nimeni. Sunt prea mica in lumea asta mare pentru a ma putea face auzita cu ceva anume. Si mai e problema ca nu am cu ce. Doar anumite posturi scrise pe ici pe colo sa vada lumea ca mai traiesc. Ca altfel ar zice ca am murit si or sa vrea coliva. Cine stie, habar nu am ce gandeste lumea. Credeam ca stiu, dar m-am inselat si m-am ars rau de tot.
Credeam ca ma cunosc si pe mine dar nu. Sun slaba, slaba de inger. Nu sunt in stare sa fac ceva bun pentru mine. Mereu trebuie sa ma gandesc la cei din jurul meu. Sa nu ii ranesc, sa nu fac ceva care sa ii faca sa sufere. Sunt pusa iar intre ciocan si nicovala cand credeam si speram ca am ascapat.
Un post aberant, stiu asta, dar nu am ce sa fac la ora asta tarzie in noapte. Nu am somn. De cateva nopti nu pot dormii gandindu-ma la ce ar trebui sa fac pentru a impaca pe toata lumea. Dar nu imi vine nici o solutie la problema in care ma aflu. E ciudat, si asta stiu. Eu , cea care mereu gasea o rezolvare la tot, dar acum, cand e vorba pentru mine nu merge treaba. Pe mine nu pot sa ma ajut cu rezolvari banale ca la restul. La mine mereu e mai complicat ca la restul. S-ar parea ca eu sunt mai cu mot, iar chestia asta ma enerveaza.
Inspiratie dintr-o stare de tot cacatul, nu am ce sa fac, asta sunt in momentul de fata. Imi doresc doar ca odata in alegerile pe care le fac sa nu mai vina furtuna si sa imi ravaseasca toate ideile si planurile pentru a le aranja asa cum vrea ea, complicandu-le. M-am saturat. Cand dracu o sa devina viata asta mai simpla, nu stiu.
Daca ma comport asa cum sunt eu nu e bine. Daca incerc sa ma schimb iar nu e bine. Cum o dau nu e bine deloc. Nu mai inteleg nimic. Cum ar trebui sa fiu? Ce ar trebui sa fac? Astept un raspuns care se pare ca nu mai vine.
Pentru o data in viata mi-as dorii ca in viata mea sa fie liniste si pace si sa fiu si eu bine mersii cu cineva care sa nu imi complice viata, dar se pare ca cer prea mult de la viata.

Manifestarea Nesimtirii

Hmm, nici eu nu pot da o explicatie filozofica de 100 de pagini in care sa dau mii si mii de exemple legate de originea cuvantului. Asta in nici un caz. Nu sunt atat de dusa incat sa ma apuc sa fac cercetari pe acest lucru. Pur si simplu o sa dau exemple din viata de zi cu zi.
Sa incepem cu inceputul asa cum se face de obicei.
Nesimtirea este atunci cand un prieten sau o cunostinta spune ca s-a lasat de fumat dar cand te vede iti cere o tigare spunandu-ti scuza banala :"Doar una de pofta". Hai sa fim seriosi si sa o luam logic. Daca te-ai lasat de fumat , rabzi pana in panzele albe sa nu iei o tigare chiar daca cei din jurul tau fumeaza. Asta nu inseamna ca te-ai lasat de fumat. Asta inseamna nesimtire curata pentru ca, cu alte cuvinte "Fumez de la tine ca imi dai si esti fraier. De ce sa mai imi cumpar eu". Asa ceva nu e frumos si nu se face. E aiurea rau. Dar de multe ori se intampla sa inchidem ochii si sa le dam chiar daca zicem in final ca nu o sa mai facem aceeasi greseala si a doua oara. Dar din pacate se intampla pana de vreo 4-5 dati cand te vezi ca jinduiesti tu dupa o tigare din cauza ca nu mai ai. Deci e nasol.
Nesimtire mai este atunci cand tot asa cineva apropiat tie, dupa o cearta apriga si nasoala spune unui altui prieten de al tau care stie ca iti va spune totul, ca vrea sa iti faca o surpriza sa vina pe la tine sa vorbiti si sa incerce sa va impacati, dar care intr-un final nu mai apare. In contextul in care el, prietenului tau ii spusese ca nu stie ce reactie vei avea TU la vederea lui si ca poate o vei lua la fuga. Dar se pare ca el a fost cel care a luat-o la fuga intr-un final. Asta e nesimtire. Momentul cand nu te ti de o promisiune banala ca sa-i spunem asa.
Nesimtire mai este si cand o prietena nu isi poate gasi timp intre orele diminetii si orele dupa-amiezii 10:00-16:00 cel tarziu ca este posibil sa aibe si ea treaba, sa vina sa te vada daca mai traiesti sau daca ai murit si asa mai departe dupa aproximativ 2 luni de nebagare in seama. Spune ca o sa vina ziua urmatoare pana in ora aceea , dar te trezesti ca nu mai apare. Asta iar este nesimtire. Are pretentii la tine sa fi punctuala sau sa fi prietena in continuare cu ea, dar ea nu isi poate gasii macar o ora libera sa vina sa te vada si sa vorbeasca cu tine.
Dupa cum bine observam aceasta Nesimtire este foarte des intalnita intre prieteni ( .... e clar ..... o iau razna daca am inceput sa vorbesc in halul asta.....) pentru ca intre ei se produc cele mai multe divergente din cauza caracterelor si anturajelor. (mi-am gresit cariera ... stiu ...) Insa poate fi observata peste tot in jur, tot ce trebuie facut este doar sa deschideti ochii si sa luati atitudine pentru a nu mai fi calcat in picioare de orisicine.

xoxo wolfgirl

Weekend

Weekendul asta imi doream ceva diferit sa fac dar se pare ca o sa fie cam aceeasi rutina.
Ar fi fost frumos sa mergem la munte sa ne dam pe partii mai ales acum cand e zapada mare. Ar fi fost foarte tare, parerea mea. Dar din pacate bugetul nu prea ne permite.
O sa iesim toti prietenii la Seminte,Cola & Caterinca sau poate mergem sa bem un suc. In orice caz o sa fim impreuna cu toti prietenii. Cei din trecut, prezent si poate si viitor , cine stie.
Oricum .... Asta e melodia noastra chiar daca nu mergem inca la munte, dar vara o sa fie destul timp sa merge si sa hoinarim prin padure si sa facem cunostinta cu ursul, ca cu vulpea am facut anul trecut.

Muzica de mult uitata #1

Imi e dor ...

Imi e dor de vremea cand nu aveam grija zilei de maine. Cand nu ne faceam griji de banii si ca nu avem cu ce sa iesim in oras. Imi e dor sa nu mai imi pese de chestia asta. Inainte nu ma interesa daca am bani ies afara daca nu nu ies. Ieseam si pur si simplu era mai bine.

Imi e dor de vremea cand salutul insemna ceva. Un simplu salut cand ne vedeam parca era o raza de soare care ne lumina fata cand ne vedeam intre noi. Acum totul se rezuma la o tigare. Nu mai e salut ci pur si simplu o intrebare banala "Ai o tigare?". Lucrul asta imi da impresia ca prietenia a ajuns sa se rezume doar pe aceste lucruri materiale si nu pe placerea de a sta la taifas cu prietenii.

Imi e dor sa pot sa fac nebuneli fara sa ma critice lumea in legatura cu acel context al intamplarii. Acum avem restrictii la anumite lucruri care inainte ne aduceau bucurii si care poate si in prezent ne mai bucura. Dar suntem opriti spunandu-ni-se aceeasi placa "Esti prea mare sa mai faci asta. Maturizeaza-te". Astea sunt niste prostii. Nimeni nu se maturizeaza complet. Nu ai cum sa fi matur in adevaratul sens al cuvantului. Sau altfel pus problema. Ce inseamna a fi MATUR? Eu nu imi pot da seama ce vrea sa spuna lumea si ce inseamna pentru ei a te maturiza. Mai multe responsabilitati? Responsabilitate? Diplomatie? Ce anume ar fi bine pentru a arata la lume ca te-ai maturizat. Adecarul e ca nici ea nu stie ce vrea. Ne cere sa ne maturizam dar nici daca o facem nu e bine. Mereu va fi ceva de reprosat.

Imi e dor de serile de vara cand stateam pana tarziu afara chiar daca urmatoarea zi aveam scoala. Acum trebuie sa intram devreme in casa lasand frumusetea vremii in pragul usii reintrand in fumul realitatii.

Imi e dor de vremea cand nu ne gandeam la relatii, la iubiti/iubite si la alte chestii care acum par mai importante decat alte prioritati.

Imi e dor cand nu existau telefoane mobile si atata tehnologie care a prostit intreaga generatie tanara. Acum nu mai se suna pe fix sau sa se sune la usa casei ca sa iesi afara ci se da bip. Nu zic ca nu e un lucru practic, dar parca inante era mai frumos lucrul asta. Era mai distractiv. Inainte nu stateam cu telefoanele in mana scriind mesaje atunci cand ieseam cu prietenii. Eram lipsiti de orice probleme exterioare. Cand ieseam afara eram liberi. Nu ne controla nimeni.

Pur si simplu imi e dor de vremea copilariei in care puteam fi ce vroiam sa fim, puteam face ce vroiam face, puteam zice ce vroiam sa zicem fara ca cineva sa ne condamne pentru gandirea noastra legata de viata. Inainte spunea cu ardoare ca "Vreau sa fiu mare!" , iar acum dupa trecerea anilor roata se intoarce spunandu-ne de data aceasta cu ardoare " Vreau sa fiu mic!". Din pacate viata este ca un rau curgator. Merge inainte, dar niciodata nu se intoarce din drum. Din aceasta cauza ramanem doar cu dorintele prinse de trecut.