Simple Lost

Saptamana libera. Trebuie sa ma hotarasc daca sa merg cu el la munte sau nu. Vom lua trenul nu vom merge cu masina. Si da, vom merge doar noi doi.
E Miercuri dimineata , iar afara e un ger de crapa pietrele. Ma dau jos din pat parca nevrand sa intampin aerul racoros ce prevesteste iarna. Dar o fac. Imi pregatesc bagajul ce nu e foarte mare. Un simplu ghiozdat cu cateva schimburi groase, ceva de mancare si de baut si portofelul cu tot ce imi trebuie in el.
Telefonul imi suna... E el...
- Te-ai trezit?
- Ti-am luat-o si inainte. Sunt deja gata.
- Bine... Ne vedem in 5 minute la tine in fata ... tonul telefonului.
Fara alta replica imi bag telefonul in buzunar si ma echipez sa ies afara. Ies , o incui si astept. Ca de obicei la el 5 minute dureaza o ora, la figurat, dar tot intarzie.
In sfarsit ajunge. Mergem la metrou si dupa jumatate de ora ajungem la gara.
Ne luam bilete si ne imbarcam in tren pe ultima suta de metrii.
- Ce rapizi am fost, acelasi zambet tamb care ma amuza de fiecare data.
- Daca suntem Speedy Gonzales amandoi, incerc sa tin atmosfera relaxanta.
Nu e prima oara cand plecam amandoi, singuri, dar de data asta e mai ciudat.
Linistea se lasa intre noi si atunci prefer sa imi pun castile si sa ascult muzica privind peisajele fugare pe geam.
- Ce muzica ciudata asculti, zise gesticuland dupa ritm. Nici nu simtisem cand imi scoase o casca. Eram prea cuprinsa de melodie.
- Daca nu iti place nu te pune nimeni sa asculti,am zis luand casca si punand-o la loc.
Ne bonsuflam amandoi ca niste copii de gradinita. Eu cedez prima suspinand, oprindu-mi muzica.
- Si ce ai vrea sa facem?
- Nu stiu.
Imi dau ochii peste cap. Tipic lui. Atat de imprevizibil.
Gasim unele jocuri dar se duc repede iar rasul se risipeste si el redevenind seriosi.
- De ce m-ai luat pe mine cu tine?
- Ca ai zis ca vrei sa mergi.
- Nu l-a asta m-am referit, atat de copilaros. Puteai foarte simplu sa refuzi vazand ca nu mai merge nimeni.
- Nu stau la cheremul lor. Oricum vroiam sa plec, chiar daca plecam singur tot plecam.
"Deci eu sunt doar de panorama"
Am gandit aruncand o privire pe fereastra. Dupa cate imi dadeam seama mai aveam cam o ora jumatate pana ajungeam in Predeal. Zambeam.
- Zi-mi si mie sa rad nu numai tu.
- Dar nu ma gandeam la nimic de zambeam. Pur si simplu.
- Da da .... Hai mai zi.
- Ma gandeam.
- La ce ?
- Nu trebuie sa sti la ce.
- Ba sigur ca trebuie.
- Cu ce ocazie.
- Ca asa zic eu.
Ma stramb la el si nu mai scot un cuvant. Aceleasi certuri prostesti pe care nu le suport dar ma amuza enorm cand imi amintesc de ele.
- Imi zici? insista.
- Nu.
A inceput sa ma gandile incepand sa rad si sa ma intorc pe o parte si pe alta. Norocul nostru era ca eram singuri in compartiment ca altfel s-ar fi minunat lumea de noi.
L-am impins incercand sa-l fac sa se opreasca, dar nici o sansa. A continuat pana am dat cap in cap ca doi natarai uitandu-ne unul la altul fara sa mai zicem nimic. Tot ce se auzea era suflul nostru din cauza rasului si a aboselii.
- De ce nu ai vrut sa fim impreuna, m-a luat gura pe dinainte.
- Iar incepi cu asta. Ti-am mai spus, zise departandu-se devenind serios.
- Nu ... nu mi-ai spus nimic clar. Tot ce mi-ai zis nu are nici un sens, m-am rastit.
- De ce a trebuit sa strici tu momentul si excursia cu problema asta?
- Dar nu vad cu ce am stricat-o! Daca am stricat-o atunci nici o problema, la urmatoarea statie ne dam jos si ne intoarcem, am zis nervoasa.
- De asta ai vrut sa mergi in excursie? Asta era motivul? Sa ma inebunesti pe mine de creieri?
- Nu fac nimic. Tu te agiti. Eu vroiam doar un raspuns nimic mai mult si te-as fi lasat in pace, dar vad ca tu sari de cur in sus din cauza asta, dar iti place sa stai cu mine si sa mergi cu mine peste tot. Nu mai inteleg nimic. Nu te mai inteleg.
Ma ridic de pe scaun si deschid usa pregatindu-ma sa ies.
- Unde te duci?
- Ce te intereseaza atat?! Treaba mea ...
Trantesc usa in urma mea iesind pe coridor deschizand geamul pentru a lua o gura de aer. La dracu cu cine ma pusese sa merg in excursie cu el. Dar si gura mea asta mare nu putea sa taca.
In secunda doi semnalul de alarma si o mare frana ma smulsera din gandurile mele trantindu-ma la podea. M-am ridicat buimaca privind pe geam observand o avalansa de zapada venind spre trenul nostru. Am vrut sa fug spre cabina unde era el , dar era prea tarziu. Avalansa lovise trenul, vagonul dandu-se de-a berbeleacul izbindu-ma de usi si geamuri pana mi-am pierdut constiinta.
M-am trezit afara in zapada inghetata la cativa metrii de vagonul trenului. Am presupus ca din cauza lovirii am fost aruncata pe una din ferestre dupa ce am spart geamul. Tot corpul ma durea. Fiecare particica, fiecare muschi urla in capul meu sa nu ma misc, dar eu nu le dadeam ascultare. Trebuia sa il gasesc pe el. Umarul il aveam dizlocat, iar mainile si picioarele pline de zgarieturi si sange cum numai in filme vazusem. Capul imi zvagnea in ultimul hal, dar nu l-am bagat in seama. Nu vroiam sa mai stiu ce patisem si la el.
Mai mult m-am tarat prin nameti incercand sa imi potolesc clantanitul dintilor din cauza frigului. Simteam umezeala pe obraji dar nu stiam ce era. Cand m-am sters mi-am dat seama ca era apa.
"Zapada?"
M-am gandit pe moment, dar nu. Erau defapt lacrimi. Lacrimi de durere provocate de imaginea catastrofala din fata mea. Oameni raniti pe jumatate morti, altii raniti la fel ca mine cautandu-si rudele printre fiare si altii morti imprastiati pe toata suprafata alba. Zapada devenise rosie. M-am ridicat cu ajutorul unui fier de care m-am sprijinit incepand sa caut vagonul in care era el.
Intr-un final l-am gasit... Lacrimile au inceput sa imi curca si mai rau pe obrajii inghetati cand l-am vazut. Jumatate era prins sub fiarele vagonului si nu se mai putea face nimic.
Mi-am pus mana la gura ca sa nu tip de durere. Cum se putea intampla asa ceva. De ce lui? Stateam incremenita in fata corpului lui neputand sa mai fac nimic. Am cazut in genuchi incepand sa plang in hohote nemaiputand abtine.
- Mmmm....
Mi-am ridicat capul repede observand ca inca mai era constient. Am fugit repede langa el punandu-i capul in poala mea.
- Hei, am zis printre lacrimi.
- Hei, zambii.
Asta era semn clar ca nu stia ce se intamplase cu adevarat.
- Cum te simti?
- Ciudat. Putin amortit de la mijloc in jos si imi e frig. Iar capul ma doare, isi puse mana la cap masandu-se. Incepusem sa ma joc in parul lui asa cum faceam de obicei incercand sa imi ascund lacrimile.
- Ce s-a intamplat? De ce plangi.
- Din cauza ta ...
- Esti ranita , fusese o constatare.
- Si tu, am zis suspinand rezemandu-mi fruntea de a lui continuand sa plang.
- Shhh ... Sunt inca aici. Asta a fost sa fie macar suntem impreuna, zise ciufulindu-mi usor parul. Am deschis ochii privindu-l confuza.
- Poftim?
- Tin la tine prostut-o, zise zambind strengareste privindu-ma cu ochii sclipitori din cauza lacrimilor pe care nu vroia sa le lase sa cada.
- Poti sa plangi. Sa sti ca nu te vede nimeni decat eu, am incercat sa zambesc, dar mai mult m-am strambat.
- Atunci e bine .... Stranse un pic din dinti gemand de durere dar pe urma se linistii.
- Nu te mai agita te rog.
- Trebuie sa iti spun ceva.
- Nu mai conteaza. Odata asculta si de mine, te rog, imi stergeam lacrimile cu maneca puloverului rupt de pe mine.
- Asculta-ma si pe urma nu mai zic nimic ... Am mintit in trecut. Nu am vrut sa risc. Nu am vrut ca din ceva frumos sa se destrame. Stiu am fost un prost si a fost nevoie sa mor ca sa realizez asta.
- Nu ai sa mori. O sa vina salvarea si vom fi teferi ai sa vezi.
- Minciunile astea nu le crezi nici tu, mi-o taie el repede.
- O sa fie bine totul, ai sa vezi, il mangaiam pe crested continuand sa spun aceasta fraza.
- Stim amandoi ca nu va fi asa. Cel putin nu pentru mine. Nu mai rezist mult asa ca asculta-ma. Imi pare rau pentru cate a trebuit sa induri din partea mea si pentru ca ai suferit din cauza unui mamutoi ca mine, zambii strengareste apoi tusii usor.
Imi muscam buza de nervi dar si de durerea corpului meu care nici el saracu nu stia daca mai poate rezista frigului. Dar nu vroiam sa vada acest lucru.
- Si iti multumesc ca ai avut grija de mine si ai fost mereu langa mine cand am avut nevoie. Atat la bine cat si la rau, tusii.
- Gata ajunge, i-am zis mangaindu-i obraji palizi.
- Inca un lucru, ma lua de mana. Imi pare rau ca abia acum iti pot spune ... Te iubesc!
Am inceput sa plang si mai rau sarutandu-l pe frunte apoi sarutandu-l pe buzele moi dar reci ce isi pierdeau incetul cu incetul culoarea.
- Si eu te iubesc idiotule .... Si imi pare rau ca ne-am certat ...
- Atunci totul ei bine, zambii. Imi pot da oful, zise oftand.
- Nu ... Tu ramai cu mine. Nu poti sa pleci acum dupa ce ai scos tot la iveala. Sa nu te prind ca renunti. Rezista.
- As vrea, dar nu mai am forta. Ma simt obosit si cred ca un somn ar fi cel mai bun, dadu sa inchida ochii.
- Sa nu adormi. Ramai treaz! tipam la el miscandu-l usor facandu-l sa reactioneze.
- Bine , dar iti cer un lucru.
- Orice.
- Saruta-ma!
M-am aplecat usor atingandu-i buzele-o catifelate si moi pentru al saruta. M-am lasat pacalita de el. Deoarece dupa ce m-am desprins de el, nu a mai deschis ochii.
- NU!!!!
Nu m-am mai oprit din plans nici macar in ambulanta sau la spital. Intre timp rudele au fost anuntate si dupa ceva timp de la accident s-a tinut o slujba pentru toti cei pierduti atunci si pentru el.
Asa am ajuns in ziua de azi. Nu am mai putut iubi pe nimeni asa cum l-am iubit pe el. A fost prima si ultima mea dragoste ce nu o voi uita niciodata , chiar daca nu a fost ca in povesti si cu final fericit.
Un lucru insa am invatat din aceasta poveste si anume:

Spune-i celui drag ceea ce simti pana nu e prea tarziu si nu va mai avea rost.

Long way till the end

Vreau sa plec departe. Departe de toti si toate. Sa ma ascund de toata lumea si nimeni sa nu stie de mine.
As fugi in padure sa ma ascund in scorbura unui arbore batran si sa adorm sub sunetul linistitor al frunzelor, al pasarilor si al animalelor ce roiesc pe acele carari intersectate.
Sa stau acolo si sa nu ma vada nimeni sau sa auda cineva de mine. Sa ma dea disparuta zile la rand si sa vad daca isi da seama careva ca lipsesc si cine va veni sa ma caute.
Vreau sa dispar pentru o vreme si sa am liniste.
Sa nu mai existe nimic toxic in jurul meu care sa ma sufoce
Nu mai vreau nesiguranta ci stabilitate spirituala. Cineva care sa fie langa mine si care sa nu ma mai ameteasca atat nefiind sigur de ceea ce vrea pentru el.
Vreau sa risc si sa nu imi para rau mai tarziu. Sa fac lucruri nebunesti pe care nu le-am facut vreodata si sa nu imi mai pese atat de consecinte.
Sa risc pentru a fi fericita ... dar nu numai de una singura ...

Moments.Memories.Love.

... ... ... ... ... Love moments ...... Love memories that hurt too much ... ... ... ... ...
... ... ... I just wish that sometimes everyting can be different ... ... ...
... ... And that LOVE can last longer ... ...

Arounds

Praf de stele si sclipiri argintii in infinutul Padurii imi dezmiarda privirea incetosata.
Ma ridic si privesc cenusiul cerului ce lasa noaptea sa inveleasca suprafata.
Sunt doar o faptura firava ce sta in bataia vantului lasandu-se purtata de el incolo si incoace nestiind destinatia si scopul final.
Ce este in jurul meu nu vad. Tot ce pot vedea este praful ridicat in slavi ce este presarat ca un covor.
Ma ridic, ochii ma dor si imi lacrimeaza. Suferinta nu imi da pace facandu-ma sa disper.
Totul in jurul meu este rece si sacatuit de viata. Nu mai pot vedea nimic bun.
Vad frunze ce se leagana pe canturi de mierle ce incanta seara cu vocea lor mirifica.
Cad in neant lovindu-ma de obstacole. Cineva imi da ajutor. Il accept din cauza disperarii observand ca fusese acolo mereu.
Partea ciudata in tot este ca ceea ce este bun si langa noi nu vedem decat cand e prea tarziu. In schimb vedem ceea ce nu e pentru noi sau ce nu puteam avea.

To give up, I can't

"M: la ce te gandeai?
S: la nimic important
M: ....
S: e una din deciziile alea la care te gandesti daca sa o faci sau nu....vrei sa o faci stii ca poate va fi bine dar stii in acelasi timp ca o sa regreti in draci"

Ce ar trebui sa inteleg din asta? Ar trebui sa inteleg ceva sau nu facea referire la mine.
Nu ma cred atat de importanta incat sa cred ca se gandeam la chestii ce aveau legatura cu mine, dar dupa zilele astea gandul la astfel de idei ma indreapta cu pasi repezi.
O decizie care ar trebui luata stiind ca poate va fi bine, dar poate si rau. Indecizia il omoara pe el si faptul ca se gandeste prea mult si prost.
E adevarat ca uneori gandirea profunda este necesara, dar cateodata e folosita degeaba.
Chiar mi-as dorii sa stiu ce gandeste si ce se intampla in mintea lui in aceste momente, dar din pacate nu se poate. Viata bate filmul, dar anumite actiuni din filme nu se pot adeverii si in realitate. Din pacate.
Nu stiu cat voi mai putea continua cu aceasta prietenie. Cu toate ca nu vreau sa o pierd, dar e dureroasa in acelasi timp. Nu sunt masochista, pur si simplu nu vreau sa il pierd, dar in unele momente am o stare in care as renunta la tot si nu mi-ar mai pasa atat de mult. Dar imi doresc macar un prieten sa am apropiat din un grup.
Prieteni adevarati mai greu gasesti. Pe restul ii gasesti si la colt de strada sau la scara blocului (varianta aplicabila pentru mine) desii nu e cazul ca sunt numai drogati sau mai stiu eu ce.
Si eu ma gandesc la situatia in care ne aflam. Cateodata ma gandesc ca e o situatie de tot cacatul pentru ca nu intelege nimeni nimic, nici macar noi care suntem implicati.
Imi vine sa plang, dar stiu ca lacrimile nu vor rezolva nimic si atunci sufar in tacere.
Mi-as dorii sa se clasifice totul si sa fie cat se poate de normala relatia pe care o avem. Sa nu se mai ascundem de toata lumea de parca am fi facut ceva, pentru ca nu am facut nimic rau.
Suntem pur si simplu doi prieteni care intr-un final s-au indragostit.